Fermierii români aduc roboţi făcuţi în Franţa sau Suedia care să le spele şi să le dezinfecteze fermele în lipsa forţei de muncă

Autor: Florentina Niţu 30.11.2022

♦ Preţul unui robot depinde de accesorizare şi de configurare, astfel că variază între 20.000 şi 40.000 euro.

Cererea pentru roboţi care să se ocupe de anumite sarcini într-o fermă de animale, cum ar fi spălarea şi dezinfectarea sa, scarificarea aşternutului ori monitorizarea mediului din adăpost, este în creştere la nivel naţional, în lipsa forţei de muncă, mai ales a celei calificate, potrivit lui Mihai Rognean, director general şi administrator al Flextim Industry, companie specializată în distribuţia de echipamente pentru zootehnie.

„Cererea este tot mai mare, la fel şi inte­resul pe care îl arată clienţii pentru roboţi, deoarece rezolvă câteva probleme, iar lipsa for­ţei de muncă este una dintre ele. Se poate renunţa la un muncitor necalificat, care se spele într-o fermă, pentru că muncitori necalificaţi, spun fermierii, nu se găsesc sau se găsesc greu. O altă problemă pe care o rezolvă robotul este creşterea bunăstării animalelor prin crearea unui mediu mai proprice şi alta este creşterea productivităţii, căci în cazul spălării, nu doar că este un consum redus de apă, ci ştii exact cât se con­sumă şi în cât timp se derulează procesul“, a spus Mihai Rognean, director general şi administrator al Flextim Industry, într-un interviu acordat pentru Ziarul Financiar.