Un salariu pe zi. Un asistent de achiziţii câştigă între 550 şi 800 de euro net pe lună

Autor: Ramona Cornea 01.12.2022

Un angajat pe poziţia de asistent de achiziţii are un salariu care variază, în medie, între 550 şi 800 de euro net pe lună, conform datelor de la platforma de recrutare online BestJobs.

„Un asistent de achiziţii trebuie să aibă abilităţi de comunicare, relaţionare, atenţie la detalii şi capacitatea de a identifica noi furnizori, întreţine şi dezvolta relaţii de parteneriat. Studiile universitare sunt necesare, la fel şi cunoştintele de limbă engleză, nivel mediu sau avansat şi permisul de conducere, categoria B. Lista de beneficii si bonusuri specifice cuprinde cursuri de formare adaptate nevoilor angajaţilor, oferindu-le astfel posibilitatea de a-şi personaliza o parte semnificativă din pachetul extrasalarial în funcţie de nevoi. Salariul net pentru acest rol este de 550 - 800 de euro pe lună, iar oferta de joburi este mare în Constanţa, Bucureşti şi Timişoara”, afirmă Ana Vişian, marketing manager, BestJobs.

Printre cel mai des întâlnite beneficii extrasalariale şi bonusuri specifice oferite pentru acest tip de loc de muncă sunt: tichete de masă, primă de vacanţă şi de fidelitate, cupoane de magazin de Paşti şi Crăciun, asigurare privată de sănătate, ajutoare şi prime pentru evenimente deosebite, cursuri de formare adaptate nevoilor.

În prezent, 394 posturi vacante pentru poziţia de asistent achiziţii sunt disponibile pe platforma BestJobs dintr-un total de 40.000 de anunţuri de angajare active. Cele mai multe poziţii deschise sunt în Bucureşti, Timişoara şi Constanţa.