Ungaria are ambiţii în creştere privind industria spaţială

Autor: Catalina Apostoiu 02.12.2022

Ungaria a semnat recent un acord cu Agenţia Spaţială Euro­peană privitor la accesul la 10 mi­lioane de euro susţinere pentru participarea IMM-urilor locale în cadrul industriei spaţiale europene pe o perioadă de cinci ani.

Ţara are de asemenea un pro­gram spaţial în valoare de 100 mil. euro care are drept obiectiv trimi­terea unui astronaut local pe Staţia Spaţială Interna­ţională.

Ministrul ungar al afacerilor externe şi comerţului Peter Szijjarto a anunţat că în urma acordului încheiat cu ESA, IMM-urile ungare vor avea acces la 2 milioane de euro continuu pe o perioadă de cinci ani pentru a-şi spori şi îmbunătăţi rolul jucat în cadrul industriei spaţiale europene, scrie Budapest Business Journal.

Szijjarto a remarcat că Ungaria se pregăteşte să trimită al doilea astronaut local în spaţiu în cadrul unui program de 100 mil. euro desfăşurat în cooperare cu compania americană Axiom Space. Astronau­tul va realiza o călătorie de cercetare de 30 de zile în orbită la finalul anului 2024 sau la începutul anului 2025, a anunţat acesta. Aproximativ 12 dispo­zitive ungare vor fi testate cu această ocazie. Cursa pentru selectarea următo­rului astronaut a atras 244 de candidaţi, incluzând 39 de femei. Numărul lor a fost redus la opt şi va ajunge la patru până la finalul acestui an.

În 2021, guvernul ungar a adoptat o ambiţioasă strategie în domeniul spaţial, potrivit Hungary Today. Obiectivul acesteia este de a face din Ungaria un jucător activ în activităţile de explorare a spaţiului. Ungaria vrea ca sectorul spaţial să-i impulsioneze economia. Strategia spaţială depusă la guvern de mi­nisterul afacerilor externe şi co­merţului include obiec­tive complexe, notează Spacewatch.global.

Primul vizează exploatarea potenţialului sectorului spaţial de a genera creştere sustenabilă. Al doilea priveşte întărirea rolului internaţional al Ungariei, iar al treilea vizează obţinerea de condiţii sociale şi economice bazate pe cunoaştere.

Ungaria intenţionează în acelaşi timp să dubleze numărul companiilor spaţiale locale până în 2025.

De asemenea, compania de IT 4iG listată la bursa din Budapesta a semnat în acest an un nou contract privind achiziţia unei participaţii de 51% în cadrul companiei israeliene de sateliţi Space-Communication pe o perioadă de mai mulţi ani în încercarea de a-şi creşte ambiţiile în domeniul spaţial, potrivit Intellinews.

Anul trecut, 4iG anunţa pe bursa din Budapesta că va forma un joint venture denumit CarpathiaSat pentru lansarea primului satelit de comunicaţii al Ungariei în 2024.

În decursul anilor, 4iG s-a transformat dintr-o mică firmă de IT într-un gigant ICT prin intermediul unei serii întregi de achiziţii în Ungaria şi peste graniţe.

 

Ungaria are de asemenea un pro­gram spaţial în valoare de 100 mili­oane de euro care are drept obiectiv trimiterea unui astronaut local pe Staţia Spaţială Interna­ţională.