Business Magazin. Expat în România: În 1999, Utku Ogrendil a venit în România pentru a lucra într-o bancă, de atunci nu a mai plecat iar astăzi conduce PayPoint, unul dintre cei mai mari procesatori de plăţi de pe piaţă cu o valoare medie de tranzacţii pe lună de 1,2 miliarde de lei

Autor: Alexandra Cepăreanu 04.12.2022

În toamna anului 1999 a acceptat o ofertă de muncă în sectorul bancar local, iar după primii 15 ani petrecuţi în România, Utku Ogrendil, aflat în prezent la cârma operaţiunilor locale ale operatorului de plăţi în numerar şi încărcare electronică PayPoint, a devenit cetăţean român. Azi, după 23 de ani petrecuţi pe meleaguri autohtone, executivul se declară încă îndrăgostit de România.

Am ajuns în România în septembrie 1999. Venisem în ţară să lucrez în domeniul financiar, la o bancă. Mi s-a părut o provocare interesantă, având în vedere că sectorul bancar privat era încă la început şi avea mult potenţial de dezvoltare”, a povestit Utku Ogrendil, CEO al PayPoint România, care a înregistrat 12 miliarde de tranzacţii în perioada august 2021 – august 2022, cu o valoare lunară medie de 1,2 miliarde de lei. El a preluat funcţia de CEO al PayPoint în vara anului trecut. Încă din prima zi petrecută aici, Utku Ogrendil s-a simţit ca acasă, chiar dacă se afla pe un teritoriu necunoscut. De departe, cel mai mult i-au plăcut deschiderea şi căldura oamenilor cu care a interacţionat. „De atunci, multe lucruri s-au schimbat şi putem vedea evoluţia României în multe sectoare, cum sunt cel financiar sau sectorul IT, dar mă bucur să văd că oamenii au rămas la fel de primitori şi deschişi. Cred că acest lucru este extrem de important atât în business, cât şi pe plan personal. Mi-a plăcut aici atât de mult, încât de 15 ani sunt cetăţean român şi iubesc România.” Utku Ogrendil este de loc din Turcia, o ţară balcanică foarte asemănătoare cu România din multe puncte de vedere. De asemenea, executivul spune despre România că este o ţară de o frumuseţe aparte şi foarte variată din perspectiva peisajelor şi locurilor unde poţi merge să te relaxezi, să te plimbi şi să descoperi ceva nou, iar în ceea ce priveşte preparatele preferate, de pe pe lista lui nu lipsesc ciolanul şi cozonacul. „Ca destinaţii de vacanţă, nu pot să aleg un singur loc. Am tot vizitat România în anii aceştia, de când sunt aici, şi pot spune că mai am încă multe de văzut. Sunt şi foarte multe exemple de preparate delicioase din bucătăria românească pe care le servesc cu plăcere.” Întrebat ce ar „perfecţiona”, CEO-ul PayPoint România a răspuns că „poate s-ar putea îmbunătăţi viteza cu care se întâmplă lucrurile, pentru că văd un potenţial uriaş din multe puncte de vedere, de care însă poate nu profităm din plin”. De asemenea, consideră că ar fi de dorit ca jucătorii de pe piaţa financiară să fie mai uniţi, să comunice mai mult între ei şi să se ajute reciproc pentru ca industria să crească şi să fie în beneficiul oamenilor.


Carte de vizită

Utku Ogrendil, CEO al PayPoint România

1. A absolvit Management şi Finanţe la University of Hartford, în SUA;

2. Are o experienţă de 23 de ani în industria financiar – bancară, în poziţii de vicepreşedinte, director general adjunct şi CEO;

3. În iunie 2021 a intrat în echipa PayPoint România, când a preluat funcţia de CEO al operatorului de plăţi în numerar şi încărcare electronică;

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro