Alertă la Ambasada Ucrainei din Bucureşti. Plicuri cu conţinut suspect au ajuns la sediul instituţiei

Autor: Andreea Tobias 06.12.2022

Ambasada Ucrainei din Bucureşti a primit două plicuri cu conţinut suspect.

Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 1 au fost sesizaţi, marţi, că la sediul unei ambasade din Sectorul 1 au fost primite două plicuri ce ar avea un conţinut suspect.

La faţa locului s-au deplasat poliţiştii pentru asigurarea zonei.

De asemenea, la faţa locului se deplasează echipe pirotehnice pentru efectuarea de verificări specifice.

„Echipele SRI s-au deplasat la Ambasada Ucrainei astăzi, în urma unui apel 112, prin care s-a precizat că au fost primite mai multe plicuri suspecte. Pirotehniştii au demarat procedura standard, pentru investigarea acestora. În urma controlului pirotehnic se va stabili dacă va fi nevoie ca acestea să fie ridicate şi transportate în siguranţă”, a informat SRI.