Pagina verde. Antreprenori locali. Daw Benţa, care a inaugurat recent o fabrică nouă în Mureş: În următoarea etapă, vom împânzi incinta cu celule fotovoltaice, pentru a ne produce o mare parte din energia necesară

Autor: Alina-Elena Vasiliu 07.12.2022

„În scopul de a reduce consumul electric, am folosit pentru iluminare foarte mult lumina naturală, iar seara sunt utilizate becuri led cu un consum foarte scăzut“, spun reprezentanţii Daw Benţa.

Producătorul de materiale de construcţii Daw Benţa din Mureş, care a inaugurat recent o fabrică nouă de cărămizi aparente, va instala centrale fotovoltaice pentru a produce propria energie, în condiţiile în care unitatea de producţie este un consumator mare de electricitate şi de gaz. „În următoarea etapă, vom împânzi incinta cu celule fotovoltaice, pentru a ne produce o mare parte din energia necesară. În prezent, finalizăm o astfel de instalaţie la Daw Benţa, urmând să continuăm la această fabrică (ce poartă numele Meldorfer – n. red.)“, spun reprezentanţii companiei.

Daw Benţa a investit, de asemenea, în centrale murale pentru un randament mai mare în consumul de gaz. „Schimbătoarele de căldură care transformă agentul termic (apa) în aer cald sunt de asemenea cele mai performante de pe piaţă şi au posibilitatea (faţă de fabrica similară din Germania) să funcţioneze două câte două independent şi, în plus, pot combina aerul cald cu cel proaspăt, în funcţie de temperatura exterioară şi de umiditatea exterioară.“