Două proiecte de lege aflate în dezbatere vor să modifice condiţiile pentru transportul interjudeţean cu autocarul. Miza o reprezintă îmbunătăţirea condiţiilor de transport şi a mediului concurenţial

Autor: Bogdan Alecu 07.12.2022

Două proiecte de lege în Parlament îşi propun modificarea condiţiilor pentru transportul interjudeţean de călători cu autocarul, iar acestea pot modifica modul în care va evolua piaţa de transport persoane pe cale rutieră în următorii ani.

Unul dintre proiecte are prevederi care îşi propun liberalizarea pieţei de transport, accesul companiilor noi în piaţă, deschiderea spre concurenţă, impulsionarea spre investiţii a jucătorilor, posibilitatea companiilor care fac transport internaţional să facă şi transport între localităţile din România.

Cel de-al doilea proiect oferă posibilitatea actualelor companii de transport să prelungească licenţele încă trei ani în acelaşi condiţii de până acum, iar alte companii pot încerca să între în piaţă doar la intervale de o oră faţă de graficul actual de ore de plecare şi sosire al companiilor existente. În condiţiile în care autocarele pleacă la intervale de 5 minute din marile oraşe, o oră diferenţă faţă de cursele existente reprezintă de cele mai multe ori prea mult timp pierdut. 

Această oră diferenţă poate bloca noile companii să aibă acces la trasee. Acest al doilea proiect prevede şi că maşinile utilizate pentru transportul de călători din flota pot avea vechime de 12 ani, în condiţiile în care legislaţia actuală spune că după 9 ani maşinile de transport persoane sunt deja depăşite că nivel de utilizare.

Prin prelungirea vechimii flotei, pasagerii români vor avea în continuare opţiunea de a călători preponderent cu autocare vechi, în condiţii de calitate redusă, în care confortul şi siguranţa pasagerilor nu sunt prioritare.

Cum arată situaţia actuală:

- România trebuie să aibă o legislaţie adaptate cerinţelor europene, dar şi în acord cu Decizia 66 din 22.09.2021 a Consiliului Concurenţei, prin care s-au impus o serie de măsuri că urmare a constatării încălcării dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

-  Consiliul Concurenţei a solicitat luarea unor decizii legislative privind transportul interjudeţean prin care valabilitatea pentru programul de transport şi a licenţelotr de traseu nu trebuie prelungită mai mult de sfârşitul lunii iunie 2023, deoarece încalcă legislaţia în domeniul concurenţei, blocând accesul pe piaţă a unor noi operatori de transport.

-  În Parlament au fost înregistrat un proiect pe 25 mai 2022 la Senat. La distanţă de 5 luni, pe 8 noiembrie 2022, un alt proiect a fost înregistrat în Parlament, la iniţiativa a 32 de senatori şi deputaţi.

Nouă propunere legislativă, înregistrată în noiembrie 2022, nu reglementează şi obligativitatea de operare în condiţii de neconcurenţă. Mai exact, nu sunt stabilite criteriile tehnice şi nediscriminatorii, prin care orice operator poate solicită eliberarea unei autorizaţii de transport persoane naţional. Iar acest lucru poate duce la aplicararea elementului de exclusivitate, prin care poate fi oferit un anumit traseu şi grafic orar, unui operator unic conform programului de transport valabil anterior datei de 30.06.2023.

Sunt neclarităţi şi când vine vorba de Acordul autogărilor.  Ce nu prevede propunere legislativă B714/2022 este modul prin care se poate evita un posibil tratament discriminatoriu al autogărilor, în condiţiile în care în prezent, autogările sunt majoritar private şi deţinute de către operatorii care au şi licenţe de transport.

 

 

Cum arată în cifre parcul auto din România

 

Autocarul este cel mai sigur mijloc de transport pe şosea, potrivit celor mai recente cifre Eurostat. Pe de altă parte, în România transportul interurban este realizat şi cu microbuze, microbuze care nu au fost construite din fabrică pentru transport persoane, ci au fost modificate ulterior din vehicule de transport marfă în cele de transport persoane şi reomologate

 

În 2020, privind accidentele rutiere mortale din UE: 44% erau ocupanţii vehiculelor. Autocarele şi autobuzele sunt responsabile doar de 0,3% dintre decesele rutiere din UE în 2020.

 

150-200 de decese pot fi prevenite până în 2025 dacă doar 3-5% din persoanele ce călătoresc cu autoturismul ar opta pentru călătoria cu autocarul.

 

 

 

Parcul de autobuze din România s-a învechit considerabil între 2015 şi 2017:

Numărul autobuzelor mai noi de 8 ani micşorându-se de la 25% până la 10%;

 

În prezent, pe trasee pot există vehicule care la dată realizării atribuirii, în speţă anul 2013, aveau deja o vechime de peste 15 ani (vechime ce depăşeşte durata normală de funcţionare de max 9 ani).

 

 

 

În 2019, conform Eurostat, în România 80% dintre pasageri călătoreau cu autoturisme personale. La fel, potrivit ultimului studiu Deloitte din 2022, peste 70% dintre români îşi doresc să folosească maşina, iar 63%, pe termen îndelungat.

 

Circa 25% dintre companiile din România vând acum bilete online.

 

De cele mai multe ori pasagerii nu îşi pot achiziţiona biletele dorite online deşi rată de pemetrare a serviciilor de internet în România a ajuns la aproape 80% în 2020, potrivit datelor INS

 

Pentru 2 din 10 români nu există cu adevărat posibilitatea de alege operatorul de transport, aceştia fiind obligaţi să accepte condiţiile de preţ şi calitate oferite de o singură companie.

 

Locuitorii oraşelor mici şi ai zonelor rurale sunt cei mai limitaţi în ceea ce priveşte alternativele de transport: aproape 3 din 10 au acces la un singur operator de transport cu autocarul.

 

 

 

Deschiderea pieţei ar aduce îmbunătăţirea serviciilor de transport cu accent pe nevoile pasagerilor va atrage mai multe persoane spre autocar şi în consecinţă se va crea o reţea de conexiuni mai extinsă şi o piaţă mai puternică.

 

De asemenea, turismul local ar avea de câştigat prin o mai bună conexiune cu reţeaua europeană.

 

Serviciile de transport cu autobuzul şi autocarul au la bază un puternic element social, deoarece permit persoanelor cu posibilităţi economice reduse şi celor din zonele îndepărtate să călătorească.

 

Persoanele din regiunile rurale şi îndepărtate şi chiar din zonele urbane mai puţîn conectate, depind de autocarele pe distanţe lungi, acestea fiind adesea singură lor opţiune de mobilitate.

 

Autocarele oferă posibilitatea de a conecta zone rurale şi localităţi mici mai puţîn conectate datorită flexibilităţii pe care o prezintă, indiferent de zona geografică sau de infrastructură existentă.

 

 

 

Exemple din alte ţări după deschiderea pieţei:

 

 

Numărul de pasageri a înregistrat creşteri spectaculoase: (170% în Italia, 178% în Germania şi un plus de 1400 în Franţa).

 

Operatorii de transport au înregistrat creşteri ale cifrei de afaceri (54% în Italia, 137% în Franţa)

 

Locuri de muncă generate: 960 în Italia, 1.600 în Germania şi 1.424 în Franţa.