O asociere condusă de italienii de la WeBuild, fosta Astaldi, a câştigat un contract de peste 2,4 mld. lei pentru electrificarea şi modernizarea infrastructurii feroviare pentru lotul 4 Aleşd-Frontieră, parte din tronsonul de cale ferată Cluj-Oradea-Episcopia Bihor

Autor: Laurentiu Cotu 08.12.2022

Compania italiană WeBuild, fosta Astaldi, în asociere cu italienii de la Impresa Pizzarotti & C SPA şi Salcef SPA au câştigat un contract de peste 2,41 mld. lei (aproximativ 488 mil. euro), fără TVA, cu CFR (Compania Naţională de Căi Ferate) pentru elaborarea proiectului tehnic şi execuţia lucrărior de electrificare şi modernizarea infrastructurii fero­viare pentru lotul 4 Aleşd-Frontieră (aproximativ 47 km), parte din tronsonul de cale ferată Cluj-Oradea-Episcopia Bihor (166,2 km), finanţat cu fonduri nerambursabile prevăzute în Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR).

„Am semnat astăzi contractul pentru electrificarea şi modernizarea secţiunii Aleşd-Frontieră, lotul patru al tronsonului Cluj-Napoca-Oradea-Episcopia Bihor, secţiunea de graniţă, în lungime de aproximativ 47 de km, care va fi dublată cu linie nouă pe 18 km, un avantaj din punct de vedere al creşterii eficienţei activităţii de operare a traficului feroviar la frontiera nord-vestică, o zonă de importanţă economică, întrucât va deveni a doua poartă fero­viară pentru traficul de marfă la fron­tiera ungară şi o perspectivă inter­na­ţională modernă pentru transportul de călători“, a declarat Ion Simu Alexandru, director general al CFR SA, într-un comunicat de presă.