Afaceri de la Zero. Izabela Gîrbea a început să modeleze lut polimeric în timpul pandemiei, dar şi-a transformat pasiunea într-un mic proiect antreprenorial de creaţie de bijuterii. Marai, brandul dezvoltat de ea, merge spre afaceri de 30.000 de euro

Autor: Alexandra Matei 08.12.2022

♦ Până acum, sub eticheta Marai, au fost create 350 de produse. ♦ În medie, într-o lună, magazinul online înregistrează circa 100-150 de comenzi. ♦ Preţurile pornesc de la 25 de lei şi ajung până la 150 de lei, iar cerceii se vând în toată ţara, dar şi în străinătate, în Elveţia, Spania, UK şi Olanda.

Izabela Gîrbea şi-a descoperit pasiunea pentru modelare în plină pandemie, atunci când îşi dorea să găsească o activitate care să o distragă de la stresul acumulat la job. După primele creaţii, ea a decis să înveţe cu adevărat cum funcţionează modelarea lutului polimeric, iar în scurt timp a transformat totul într-un business, ce poartă astăzi numele de Marai. Sub această etichetă, ea produce cercei realizaţi manual, iar până acum a creat circa 350 de produse.

„Marai este un brand care îşi propune să aducă pe piaţă produse realizate manual din lut polimeric, cu un design minimalist, astfel încât să fie cât mai uşor de integrat în orice garderobă şi care să fie atemporale. Am descoperit lutul polimeric în octombrie 2020. Eram foarte stresată la muncă şi am decis să mă apuc de pictat. Am ajuns într-un magazin craft şi, în timp ce îmi adăugam în coş produsele necesare pentru pictură, am ajuns şi la un raft cu lut polimeric. Am luat lutul polimeric, am început să modelez şi am uitat complet de pictură. Primul experiment a fost un dezastru, dar mi-a plăcut foarte mult această activitate, aşa că m-am documentat şi aşa s-a născut Marai, dintr-o joacă de copil”, a povestit antreprenoarea.

Până în prezent, investiţiile necesare pentru dezvoltarea proiectului, spune ea, au ajuns la aproximativ 16.000 de euro.

Procesul de producţie necesită multă răbdare, dar şi inspiraţie. Lutul polimeric, explică Izabela Gîrbea,  vine în pachete de 57 de grame şi este destul de tare la început, aşa că trebuie să treacă printr-un proces de prelucrare.

Apoi, mai adaugă ea, acesta este trecut printr-o maşină specială şi odată ce devine maleabil, se întinde şi se taie în diverse forme, care sunt desenate în prealabil pe hârtie, după care sunt transpuse în obiecte, printr-o imprimantă 3D.

În prezent, în magazinul online Marai sunt circa 100 de modele de cercei şi urmează să se mai adauge alte 50 de produse în noua colecţie de Crăciun. Portofoliul, precizează fondatoarea, este structurat pe colecţii speciale pentru fiecare perioadă din an.

În medie, într-o lună, se înregistrează circa 100-150 de comenzi.

„Nu am vrut să mă limitez doar la comenzi venite prin Facebook sau Instagram. Am vrut ca totul să fie profesional. La început, am pregătit produsele, am făcut o lansare de produse, iar în seara în care am lansat site-ul au intrat primele zece comenzi”, îşi aminteşte ea.

Preţurile pornesc de la 25 de lei şi ajung până la 150 de lei. Cerceii realizaţi sub brandul Marai au ajuns în toate judeţele din ţară, dar au fost înregistrate, de asemenea, şi comenzi din străinătate, de la clienţi din Elveţia, Spania, UK şi Olanda.

Produsele Marai sunt prezente, în acest moment, şi în librăriile Cărtureşti. Mai mult, menţionează Izabela Gîrbea, urmează şi dezvoltarea unui proiect alături de Fashion Days.

Pentru dezvoltarea cerceilor, mai spune aceasta, au fost necesare şase luni. Acum, antreprenoarea are în plan şi alte direcţii de dezvoltare pentru Marai, cum ar fi zona de home&deco, Marai Kids, un segment cu produse educaţionale pentru copii şi intrarea în zona corporate cu diverse produse.

Pentru ea, timpul rămâne cea mai mare provocare, pentru că deşi este antreprenor cu acte în regulă, nu a renunţat la jobul său.

„Am background în marketing. Îmi place foarte mult ceea ce fac la job şi modul în care cresc. Mă pasionează zona de marketing şi asta mă ţine acolo”, afirmă aceasta.

Însă, deşi lucrează full time, ea reuşeşte să susţină şi să dezvolte proiectul său antreprenorial cu mult ajutor din partea surorii sale şi a prietenului ei.

Anul trecut, Marai a generat o cifră de afaceri de 16.000 de euro, iar anul acesta antreprenoarea estimează că va ajunge la 30.000-35.000 de euro.

Izabela Gîrbea spune că viaţa de antreprenor, deşi este plină de provocări, vine şi cu multe satisfacţii. Pentru ea, mixul dintre angajat în zona de marketing şi antreprenoriat este varianta cea mai bună în acest moment.

„Implicarea şi dedicarea, dar şi dorinţa de a te dezvolta sunt cele mai importante calităţi pe care un antreprenor ar trebui să le aibă. Eu îmi doresc să evoluez, să cresc şi odată cu mine să crească şi businessul.” 


ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.