Dezbatere ZF/BREC: Adrian Cristescu, membru ASAR: Administraţia trebuie să fie un factor de mediere între mediul privat şi cel public, să gestioneze problemele, dar acum le-a scos din priză de tot

Autor: Alina-Elena Vasiliu 08.12.2022

Autorităţile trebuie să gestioneze problemele unei comunităţi, nu să blocheze mersul lucrurilor pentru a evita problemele, însă reacţia municipalităţii în situaţia blocării PUZ-urilor a fost tocmai la polul opus.

„Administraţia trebuie să fie un factor de mediere între mediul privat şi cel public. Trebuie să gestioneze anumite procese, dar acum le-a scos din priză de tot. Stă în mâna noastră să influenţăm deciziile publice. Dacă blochezi dezvoltarea, ce pui în loc? Există un proiect al oraşului? Peste trei ani, va fi un dezastru, ceea ce nu ne dorim”, a spus Adrian Cristescu, membru în consiliul director ASAR (Asociaţia Societăţilor de Arhitectură din România) şi unul dintre speakerii la masa rotundă care a avut loc la sfârşitul lunii noiembrie, un eveniment organizat de Ziarul Financiar în parteneriat cu BREC (Bucharest Real Estate Club).

De aproape doi ani, Bucureştiul se află în situaţia în care nu are un Plan Urbanistic General (PUG). Ca efect, nu au mai fost demarate proiecte imobiliare noi - fie ele locuinţe, clădiri de birouri sau imobile comerciale, iar investitorii spun că stau cu terenurile goale, blocate, neputând nici să dezvolte, nici să vândă.

Ziarul Financiar şi BREC organizează pe 14 decembrie 2022 o conferinţă cu titlul „The place to be – Cum dezvoltăm sustenabil Bucureştiul?”, în care îşi propune ca, împreună cu autorităţi, dezvoltatori, constructori, experţi, să scoată la lumină principalele domenii în care Capitala poate creşte, devenind astfel un oraş în care să vrei să trăieşti şi să te dezvolţi.