Primăria Braşov investeşte peste 9 mil. lei într-un sistem de monitorizare video stradală

Autor: Laurentiu Cotu 08.12.2022

Primăria Braşov va investi 9,2 mil. lei (aproximativ 1,9 mil. euro) pentru achiziţia a peste 1.000 de camere video inteligente, care pot detecta numărul de înmatriculare sau modelul maşinilor ori pot analiza mişcarea obiectelor sau a persoanelor. Prin acest proiect, municipalitatea va achiziţiona un sistem de monitorizare video care include furnizarea şi montajul echipamentelor, furnizarea licenţelor software, servicii de integrare în sistemele existente, execuţia lucrărilor. Primele camere vor fi montate pe strada Sforii, în centrul istoric şi la intrările în oraş, potrivit unui comunicat de presă al primăriei Braşov. La implementarea acestui proiect participă companiile Flash Lighting Services SA, Solid Brands SRL şi Wi-Novation SRL (subcontractanţi/terţi susţinători).

’’În următoarele săptămâni vom începe montarea primelor sisteme de supraveghere video inteligente, achiziţionate în baza unui acord cadru. Pe lângă strada Sforii, în prima etapă vom monta astfel de sisteme în centrul istoric, în Poiana Braşov şi la toate intrările din oraş. Obiectivul nostru este ca fiecare braşovean şi turist să se simtă sigur pe străzile oraşului, să reducem la minim actele de vandalism, dar şi să stopăm fenomenul de aruncare a deşeurilor în locuri nepermise. În funcţie de alocările bugetare, în următorii patru ani ne-am propus să installăm peste 1.000 de camere inteligente’’, a spus Allen Coliban, primarul municipiului Braşov, într-un comunicat de presă.