Ar trebui guvernul Ungariei să acorde 181 milioane de euro propriilor cetăţeni şi nu Ucrainei?

Ziarul Financiar 09.12.2022

Partidul radical Mi Hazank (Patria Noastră) din Ungaria va înainta parlamentului o propunere prin care face apel la guvernul ţării să-şi retragă decizia de a susţine financiar funcţionarea statului ucrainean, relatează Daily News Hungary. „Cele 75 mld. forinţi (181,4 mil. euro) ar sta mai bine la familiile şi companiile ungare care nu-şi pot plăti facturile“, a declarat liderul partidului Dora Duro.