PwC România şi D&B David şi Baias au acordat asistenţă grupului turc Memorial Healthcare în achiziţia Spitalului de Oncologie Monza

Autor: Roxana Rosu 09.12.2022

O echipă integrată de consultanţi specializaţi în tranzacţii, servicii fiscale şi juridice ai PwC România şi D&B David şi Baias a acordat asistenţă grupului turc Memorial Healthcare în procesul de achiziţie a Spitalului de Oncologie Monza din cadrul Enayati Medical City din Bucureşti.

”Întregul an 2022 şi acest ultim trimestru cu predilecţie au fost efervescente pentru piaţa de M&A, cu multe tranzacţii de succes încheiate şi finalizate, iar achiziţia Spitalului de Oncologie Monza se numără printre cele mai importante. Ne bucurăm că am fost alături de Memorial Healthcare în această tranzacţie şi mulţumesc atât echipei Memorial pentru încredere, cât şi echipei integrate PwC şi D&B pentru efortul susţinut care a contribuit la succesul acestei tranzacţii, care marchează intrarea unui nou operator de renume pe piaţa de servicii medicale din România. Memorial Healthcare aduce în piaţa românească expertiza serviciilor medicale din Turcia, una din destinaţiile preferate de pacienţii români pentru tratamentele oncologice”, a declarat Cornelia Bumbăcea, Partener Deals, PwC România.

În cadrul tranzacţiei, echipa PwC România şi D&B David şi Baias a acordat servicii de asistenţă de tip lead-advisory M&A, due diligence, asistenţă juridică şi fiscală efectuate pe parcursul întregului proces de tranzacţie.

”Serviciile medicale au fost în ultimii ani unul dintre cele mai dinamice şi atractive sectoare pentru fuziuni şi achiziţii. Avem o echipă experimentată, care a gestionat un număr semnificativ de tranzacţii în acest sector în care suntem permanent activi. Ne bucurăm că am putut asista Memorial Healthcare într-o tranzacţie complexă”, a declarat Anda Rojanschi, Partener D&B David şi Baias.