Cosmin Marinescu: Riscuri şi provocări macroeconomice – perspective pentru 2023

Economia globală continuă să se confrunte cu multiple provocări la adresa stabilităţii şi predictibilităţii, amplificate de inflaţia record, precum şi de implicaţiile economice şi de securitate ale războiului din Ucraina. Probabil că traversăm perioada cu cea mai mare densitate în materie de crize din ultimul secol, care îşi vor pune amprenta, profund, pe evoluţiile din următoarele decenii. Sunt crize eterogene declanşate de cauze simultane, aparent independente, până la un punct, dar cu implicaţii multiple, care se întrepătrund şi se intercondiţionează reciproc în domenii dintre cele mai diverse.

Spirala crizelor a fost pusă în mişcare de criza sanitară generată de pandemia de Covid-19, urmată de un lockdown economic care a perturbat lanţurile globale de aprovizionare. La acestea s-au adăugat, pe final de 2021, criza energetică din Europa, apoi, la începutul lui 2022, războiul şi criza de securitate în plan regional, context care culminează în prezent cu inflaţia generalizată şi creşterea costurilor de finanţare.

Riscurile macroeconomice exogene trebuie evaluate şi gestionate cu maximă prudenţă, având atenţia orientată totodată şi asupra vulnerabilităţilor endogene, care evidenţiază probleme şi dezechilibre structurale acumulate sistematic de-a lungul anilor, precum cele care grevează, în cazul României, situaţia contului curent al balanţei de plăţi.

Redresarea economică post-pandemie şi-a pierdut avântul la nivel global, iar cele mai recente prognoze macroeconomice indică perspective mult mai rezervate. Contextul economic general este însă dominat de incertitudini semnificative, de unde şi o foarte puternică volatilitate la nivelul celor mai titrate prognoze, a căror acurateţe are mult de suferit. De aici implicaţiile şi riscurile aferente la nivelul deciziilor de politică economică.

FMI şi OCDE au retrogradat estimările de creştere economică globală pentru 2023, iar estimările pentru SUA, Zona Euro şi UK sunt destul de modeste. Riscurile recesioniste sunt preconizate a fi perspectiva dură cu care unele economii se vor confrunta în continuare.

România nu face parte din aceste scenarii recesioniste, însă nu pot fi excluse anumite efecte de contagiune, de natură să încetinească unele categorii de exporturi şi creşterea economică estimată pentru anii următori.

Inflaţia persistă şi este principala provocare la adresa stabilităţii economice, afectând substanţial puterea de cumpărare a categoriilor sociale cu venituri reduse. De aici şi nevoia imperativă a măsurilor de sprijin, cât mai bine ţintite şi dozate corespunzător, astfel încât să nu perpetueze spirala creşterii preţurilor.

Politicile din pandemie poartă, paradoxal, mare parte din răspundere pentru inflaţia pe care o suportăm în prezent. Atât politicile monetare cât şi politicile fiscal-bugetare au creat în economie cerere suplimentară, care a început să se manifeste treptat, odată cu ridicarea restricţiilor sanitare, când preţurile au intrat pe un trend continuu crescător. În plus, ca factori de ajustare temporală, rămânerea în urmă a unor producţii şi dereglarea lanţurilor de aprovizionare au intensificat creşterea preţurilor şi pe latura ofertei.

În plan regional, ca factor distinctiv, se adaugă spirala inflaţionistă a războiului şi a crizei energetice. Dintotdeauna războiul şi inflaţia au mers mână în mâna, de data aceasta prin intermediul securităţii energetice, care a devenit factor esenţial, dar şi instrument de presiune, în ecuaţia geostrategică actuală.

Politicile monetare ale marilor bănci centrale au fost aruncate în lupta anti-criză, fără rezerve, din dorinţa de salvare a economiei de efectele nefaste preconizate ale pandemiei. Ca atare, autorităţile monetare au răspuns, încă de la începutul pandemiei în 2020, prin reducerea fără precedent a ratelor dobânzii de politică monetară şi creşterea rapidă a ofertei de bani din economie.

În a doua jumătate a anului curent, date fiind consecinţele dureroase ale inflaţiei actuale, politicile monetare indică o schimbare decisivă de direcţie, poate chiar întârziată în unele privinţe. Astfel, politica monetară devine acum prociclică, pe bună dreptate, fapt care va frâna inevitabil ritmul de creştere a economiei, cu precădere pe direcţiile sale de creştere mai puţin sustenabile, ceea ce accentuează totuşi riscurile recesioniste.

Efortul bugetar masiv pe care guvernele şi l-au asumat în pandemie, atât în plan sanitar, cât şi prin politicile fiscale anti-criză, a condus la deficite bugetare semnificative în majoritatea statelor UE, în SUA şi UK, deficite care nu au fost încă îndeajuns atenuate.

Deşi se aştepta ca efortul bugetar anti-criză să se diminueze în 2021, multe state membre au decis să susţină în continuare cheltuieli publice cu o componentă permanentă considerabilă. Ca urmare, deficitele bugetare au scăzut mai puţin decât ar fi presupus redresarea economică, iar soldul bugetar primar structural a continuat să se deterioreze.

Consolidarea fiscală devine tot mai dificilă în continuare, în condiţiile în care mare parte şi din povara crizei energetice a fost preluată, cel puţin temporar, de bugetele statale.

Pe de altă parte, graţie inflaţiei generalizate, finanţele publice se consolidează mai uşor şi mai degrabă în termeni nominali, nu neapărat şi din punct de vedere structural. Dificultăţile bugetare vor interveni pe măsură ce inflaţia şi implicaţiile sale nominale vor intra pe un trend mai consistent de reducere, aşa cum se preconizează pentru 2023.

Datoriile publice acumulate puternic în ultimii ani reprezentă o altă consecinţă directă a politicilor economice din pandemie. Limitele acestor datorii vor deveni tot mai rigide în privinţa accesului la finanţare şi a capacităţii finanţelor publice de a face faţă unor noi şocuri.

Ponderea în PIB a datoriilor publice a crescut consistent în majoritatea statelor UE, dar şi în SUA sau Marea Britanie. În continuare, politicile bugetare expansioniste şi creşterea costurilor de finanţare conturează riscul ca anii următori să fie gravaţi de o nouă revenire în spectrul crizei datoriilor suverane.

Economia României a înregistrat o creştere semnificativă în perioada post-pandemie, inclusiv în anul curent. Datele statistice ne arată o creştere economică robustă, de 5% pe primele 9 luni ale anului, în ciuda unui context economic fragil la nivel mondial, dar mai ales în plan regional, pe fondul războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei.

Motorul creşterii economice rămâne în continuare consumul, în detrimentul investiţiilor, cu precădere în prima jumătate a anului. În cel de-al treilea trimestru, prin creşterea de 13%, investiţiile au înregistrat însă un reviriment important. Cu toate acestea, creşterea economică este bazată în continuare pe avansul consumului, care conduce la adâncirea dezechilibrelor externe către valori record, pe contrasens cu evoluţiile din regiune.

Priorităţile investiţionale din proiectul de buget pentru 2013, prin alocarea programată de 7,2% din PIB, constituie premise pozitive pentru inversarea contribuţiei factorilor la creşterea economică în favoarea investiţiilor - bazate în special pe fondurile europene.

Dezechilibrele externe reprezintă probabil cel mai serios semnal de alarmă la adresa sustenabilităţii şi competitivităţii economice a României. Aceste dezechilibre, perpetuate pe modelul deficitelor gemene, reflectă probleme structurale acumulate de-a lungul anilor, România fiind nevoită să gestioneze criza sanitară având cea mai fragilă situaţie bugetară dintre ţările UE la sfârşitul anului 2019, de unde şi procedura de deficit excesiv.

Pe primele 9 luni ale anului 2022, deficitul de cont curent a depăşit 20 miliarde de euro, iar perspectivele sunt în continuare îngrijorătoare, cu riscul de a atinge un deficit de cont curent de 9% din PIB la finele anului, având în vedere excesul de cerere încă prezent în economie şi adâncirea puternică a deficitului balanţei comerciale.

Pe de o parte, adâncirea sistematică a deficitului de cont curent reflectă, ca factor explicativ principial, declinul semnificativ al soldului economii - investiţii la nivelul sectorului guvernamental.

Influenţa puternică a sectorului public este în contrast clar cu situaţia de dinaintea crizei financiare din 2008, atunci când deteriorarea contului curent a fost generată preponderent de expansiunea sectorului privat, în anumite privinţe nesustenabilă, în contextul unui output-gap puternic pozitiv.

Balanţa comercială este, pe de altă parte, un factor puternic de înrăutăţire a situaţiei contului curent, iar datele aferente primelor 9 luni ale acestui an conturează în continuare o imagine îngrijorătoare. Deficitul comercial a ajuns la 25 miliarde euro, cu aproape 50% mai mare faţă de perioada similară din 2021, fiind determinat parţial şi de creşterea mai puternică a preţurilor importurilor faţă de preţurile exporturilor.

Grupele de produse care înregistrează cele mai mari deficite comerciale sunt grupa produselor chimice, urmată de grupa combustibililor minerali şi a lubrifianţilor. Astfel, dependenţa puternică de importurile pentru anumite categorii de bunuri arată nevoia evidentă a unor strategii concrete privind creşterea producţiei interne şi a exporturilor.

Execuţia bugetară pe primele 10 luni ale anului indică un deficit de 3,4% din PIB, iar nivelul la zi al deficitului bugetar conturează încadrarea în ţinta anuală asumată, de 5,7% din PIB - deficit bugetar cash.

Însă, în perspectiva anului 2023 şi nu numai, sunt necesare eforturi sporite pentru creşterea sustenabilă a ponderii în PIB a veniturilor fiscale, astfel încât reducerea în continuare a deficitului bugetar să fie susţinută şi pe partea de venituri.

Veniturile fiscale au crescut în termeni nominali cu aproape 23%, însă principalul aliat al acestei performanţe a fost inflaţia, prin creşterea puternică a tuturor preţurilor. Această evoluţie nu se va mai putea repeta în 2023, ceea ce va muta accentul administrării fiscale din planul performanţelor cantitative în cel calitativ, al eficienţei colectării fiscale.

Investiţiile din fonduri europene sunt instrumentele vitale prin care economia îşi poate redobândi vigoarea, rezilienţa şi competitivitatea. Datele recente indică însă necesitatea unui efort administrativ sporit pentru impulsionarea investiţiilor din fonduri europene, a căror execuţie în implementare este suboptimală până la acest moment.

Pe de altă parte, investiţiile străine directe au înregistrat constant o evoluţie favorabilă, cu o creştere de circa 15% pe primele 9 luni ale anului, ceea ce arată că mediul de afaceri din România este în continuare atractiv pentru investitorii externi.

În contextul economic şi de securitate actual, ţinând cont de riscurile şi vulnerabilităţile existente, prudenţa şi responsabilitatea în privinţa finanţelor publice sunt imperative, iar reformele şi investiţiile din fonduri europene trebuie susţinute şi accelerate la maximum.

În acest sens, bugetul pentru 2023 trebuie să fie un buget robust, credibil, care să susţină angajamentul de consolidare fiscală - prin reducerea sustenabilă a deficitului bugetar în ţintele asumate, implementarea PNRR şi absorbţia integrală a fondurilor europene, asigurând protecţia adecvată a celor mai vulnerabile categorii sociale în raport cu inflaţia, dar şi faţă de criza energetică şi riscurile acesteia în perioada de iarnă.

Post-Scriptum inflaţie: în privinţa măsurilor anti-inflaţioniste de care are acum nevoie România, au circulat şi anumite opinii radicale, că inflaţia trebuie rapid anihilată prin măsuri ferme. Însă trebuie să ştim că inflaţia nu apare şi dispare ca şi cum aprinzi şi stingi un bec în casă, prin simpla acţionare a unui întrerupător.

În economie, aceste procese se manifestă în timp, iar dacă vrei acum să acţionezi întrerupătorul – adică să creşti exploziv dobânzile şi să retezi dintr-o dată şi drastic deficitul bugetar, te poţi trezi că rămâne casa în beznă, adică rămâne economia fără combustibil, firmele rămân fără credit sau capital de lucru, dispar locuri de muncă, mulţi oameni nu îşi vor mai putea plăti ratele bancare etc.

De aceea, trebuie să înţelegem că procesul de dezinflaţie, adică de reducere a intensităţii inflaţiei, are nevoie de un anumit timp şi de acomodarea unor ajustări în economie, legate inclusiv de creşterea ratelor dobânzii. În acest sens, dată fiind necesitatea unei politici monetare consecvente cu obiectivul definitoriu privind ţintirea inflaţiei, care să confere credibilitate şi încredere, se poate anticipa că 2023 va fi anul dezinflaţiei.