Cum evoluează dobânzile după votul negativ privind aderarea României la Schengen: Robor şi IRCC scad uşor

Ziarul Financiar 09.12.2022

Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a fost cotat vineri la 7,70%, în scădere faţă de valoarea de 7,71% consemnată joi.

Indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a scăzut la 7,91%, de la 7,93 joi.

Evoluţia ROBOR este influenţată de mai mulţi factori dintre care cei mai importanţi se referă la politica monetară a BNR, lichiditatea de pe piaţă, inflaţia şi politica fiscală. Indicele IRCC, folosit acum de bănci pentru calcularea dobânzilor la creditele noi luate începând din primăvara lui 2019, este cotat la 2,65%, fiind calculat pe baza datelor pentru T1/2022.

IRCC zilnic a fost cotat vineri la 5,71 lei, în scădere faţă de valoarea de 5,72 de joi.