Reprezentanţii mediului de afaceri reacţionează la blocarea accesului României în spaţiul Schengen: Costurile suplimentare rezultate din neapartenenţa la spaţiul Schengen duc la scăderea competitivităţii economice a României în relaţiile internaţionale

Autor: Ramona Cornea 13.12.2022

„Dacă Austria a beneficiat şi beneficiază de miliardele de euro pe care firmele austriece le repatriază anual din România, în cazul României efectul este contrar. Efectul se măsoară prin deficitele balanţei comerciale pe care ţara le acumulează an de an, anul acesta fiind de peste 33 miliarde euro. Barierele fizice şi mentale pe care le generează neintrarea în spaţiul Schengen se măsoară şi în bani pierduţi.”

Costurile suplimentare rezultate din neapartenenţa la spaţiul Schengen duc la scăderea competitivităţii economice a României în relaţiile internaţionale, afirmă reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor si Importatorilor din România (ANEIR).

„Dacă Austria a beneficiat şi beneficiază de miliardele de euro pe care firmele austriece le repatriază anual din România în folosul – direct sau indirect – al austriecilor acţionari sau cetăţeni de rând, în cazul României efectul este contrar. Pe de o parte, cetăţeanul român este văduvit de partea din avuţia naţională care se transferă în Austria, iar pe de altă parte, efectul se măsoară prin deficitele balanţei comerciale pe care ţara le acumulează an de an, anul acesta fiind de peste 33 miliarde euro”, a transmis Mihai Ionescu, preşedintele executiv al ANEIR şi copreşedintele Consiliului de Export al României.