Opinie Ana Maria Iordache, Avocat Partener D&B David şi Baias, şi Iuliana Gorciu, Avocat D&B David şi Baias: Aplicarea amnistiei fiscale oferite în pandemie în cazul ajutoarelor de stat recuperate a născut dispute cu ANAF şi dosare pe rolul instanţelor

Ziarul Financiar 13.12.2022

O serie de facilităţi fiscale, printre care şi amnistia fiscală a obligaţiilor accesorii aferente anumitor tipuri de obligaţii bugetare principale, sub condiţia îndeplinirii anumitor condiţii expres prevăzute, au fost acordate în contextul pandemiei prin Ordonanţa de Urgenţă 69/2020.

Pe lângă un sprijin important oferit contribuabililor în depăşirea dificultăţilor economice generate de pandemie, amnistia fiscală instituită de OUG 69/2020 a generat şi numeroase dispute între contribuabili şi autorităţile fiscale privind sfera sa de aplicare, de multe ori organele fiscale interpretând şi aplicând în mod arbitrar şi restrictiv prevederile din acest act normativ.

O astfel de situaţie a fost generată şi de prevederile art. VIII alin. (6) din OUG 69/2020 care a generat diferite interpretări din partea autorităţilor fiscale ce au dat naştere la numeroase dosare pe rolul instanţelor de judecată.

Articolul menţionat mai sus prevede expres că se exclud de la aplicarea amnistiei fiscale prevăzute de OUG 69/2020 accesoriile aferente unor obligaţii bugetare principale reprezentând ajutor de stat de recuperat sau fonduri ce se cuvin bugetului Uniunii Europene, dacă instituţia sau autoritatea publică care a transmis organului fiscal titlul executoriu în vederea recuperării trebuie să vireze la bugetul Uniunii Europene, conform legii, respectivele accesorii. În materia ajutorului de stat aceasta este singura excepţie prevăzută de actul normativ.

Autorităţile fiscale au extins, însă, în mod nelegal aplicarea acestor dispoziţii legale şi la accesoriile aferente ajutoarelor de stat recuperate ce s-au cuvenit bugetului de stat din România (iar nu bugetului UE), respingând, astfel, cererile de amnistie fiscală formulate de contribuabili aflaţi în situaţia recuperării unui astfel de ajutor de stat pentru care au fost instituite şi obligaţii accesorii. 

Apreciem că există argumente solide care combat poziţia adoptată de organele fiscale şi care susţin opinia conform căreia în situaţia în care ajutorul de stat recuperat s-ar cuvenit bugetului naţional, accesoriile aferente acestuia fac obiectul amnistiei fiscale prevăzute de OUG 69/2020, desigur condiţionat de îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de acest act normativ. O abordare diferită este, din punctul nostru de vedere, contrară scopului însuşi al OUG 69/2020,  astfel cum urmează să detaliem în cele ce urmează.

În primul rând, sfera de aplicare a OUG 69/2020 este expres prevăzută în cuprinsul actului normativ, dispoziţiile art. VIII alin. (2) lit. d) statuând că pot face obiectul OUG 69/2020 accesoriile aferente unor obligaţii bugetare principale restante la data de 31 martie 2020, prin obligaţii bugetare principale restante la data de 31 martie 2020 înţelegându-se inclusiv „alte obligaţii de plată individualizate în titluri executorii emise potrivit legii şi existente în evidenţa organului fiscal în vederea recuperării la data de 31 martie 2020 inclusiv, precum şi obligaţiile bugetare principale stabilite de alte organe decât organele fiscale, aferente perioadelor fiscale de până la data de 31 martie 2020, transmise spre recuperare organelor fiscale în perioada cuprinsă între 1 aprilie 2020 şi data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv.”

Astfel, nu doar obligaţiile principale stabilite de ANAF pot face obiectul amnistiei fiscale prevăzute de OUG 69/2020, ci şi alte tipuri de obligaţii bugetare principale stabilite de alte instituţii cum ar fi Ministerul Finanţelor – Direcţia Generală Ajutor de stat printr-o Decizie de recuperare a unui ajutor de stat.

Sub un al doilea aspect, OUG 69/2020 precizează foarte clar care sunt accesoriile excluse de la aplicabilitatea acestei facilităţi fiscale, astfel:

Din interpretarea dispoziţiilor VIII alin. (6) din OUG 69/2020 anterior menţionate apreciem că rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că facilitatea fiscală constând în anularea obligaţiilor fiscale accesorii nu se acordă dacă instituţia sau autoritatea publică care a transmis organului fiscal titlul executoriu în vederea recuperării trebuie să vireze la bugetul Uniunii Europene, conform legii, respectivele accesorii. Per a contrario, facilitatea se impune a fi acordată dacă accesoriile aferente unor obligaţii bugetare principale reprezentând ajutor de stat de recuperat sau fonduri se cuvin bugetului naţional şi, prin urmare, sunt păstrate la bugetul naţional (iar nu virat bugetului Uniunii Europene).

Această interpretare este cât se poate de logica şi evidentă, inclusiv prin raportare la scopul avut în vedere de actul normativ (acela de acordare a unor facilităţi fiscale persoanelor fizice si juridice având calitatea de contribuabili / debitori ai unor obligaţii bugetare principale la bugetul naţional), dar şi prin raportare la competentele emitentului actului (i.e. Guvernul României care nu poate dispune măsuri / facilităţi cu privire la sume ce nu-i aparţin şi nu se fac venit la bugetul de stat).

Or invocarea de către organele fiscale a dispoziţiilor art. VIII alin. (6) din Cap. II al OUG 69/2020 în situaţia existenţei unei cereri de anulare a unor accesorii aferente unui ajutor de stat acordat din fonduri naţionale şi dispus la recuperare este contrară prevederilor legale mai sus expuse.

Astfel apreciem că atât timp cât sunt îndeplinite celelalte condiţii prevăzute de OUG 69/2020 privind stingerea tuturor obligaţiilor bugetare principale restante la data de 31 martie 2020 inclusiv, depunerea la zi a tuturor declaraţiilor fiscale conform vectorului fiscal, precum şi depunerea cererii de anulare în termenul prevăzut de acest act normativ, cererea de amnistie fiscală formulată de contribuabil a trebui admisă de către organele fiscale.

De altfel, recent, instanţele de judecată au validat argumentele expuse de noi în acest sens pronunţând o soluţie favorabilă într-un dosar având ca obiect anularea unei astfel de decizii de respingere a cererilor de amnistie fiscală având ca obiect accesorii aferente ajutoarelor de stat recuperare, dispunând pe lângă anularea acestor decizii, inclusiv obligarea organului fiscal la restituirea accesoriilor ce făceau obiectul OUG 69/2020 pe care contribuabili le-au plătit fără a fi datorate.