Google are o pierdere de 2 miliarde de dolari de pe urma investiţiei în UiPath

Autor: Liviu Popescu 17.12.2022

Acţiunile Alphabet (Google) au minus 33% în ultimele 12 luni în timp ce UiPath are minus 67% Alphabet a marcat pierderi pe UiPath Indicele Nasdaq are minus 25% din decembrie 2021 încoace Gigantul american, ale cărui acţiuni sunt de asemenea lovite de scumpirile accelerate, şi-a înjumătaţit deţinerea la primul unicorn românesc de la circa 30 mil. de acţiuni în vara lui 2021 la 14 mil. de acţiuni în prezent.

Cu circa 2 miliarde de dolari a scă­zut investiţia Google la producă­torul de software UiPath din vara lui 2021 încoace pe fondul deprecierii preţului acţiunilor primului unicorn românesc, dar şi ca urmare a faptului că gigantul american şi-a înjumătăţit numărul de acţiuni deţinute pe un trend de scădere şi a marcat cel mai probabil pierderi.

La celălalt fir, ca şi cumpărător al acţiunilor UiPath, s-au aflat în special fondurile ARK ale lui Cathie Wood, care au o prezenţă puternică în acţionariatul primei companii pornite din România care ajunge pe cea mai puternică bursă din lume, cea din New York.