Aerostar caută 280 de oameni pentru fabrica de componente şi ansambluri pentru aviaţie din Bacău

Autor: Laurentiu Cotu 14.12.2022

Compania Aerostar Bacău, furnizor  de componente şi ansambluri pentru aviaţie, are disponibile în prezent 280 de locuri de muncă pentru - inginer mecanic (30), inginer aviaţie (30), tinichigiu structurist de aviaţie (40), mecanic aviaţie (30), operator la maşini-unelte cu comandă mecanică (40), electrician de întreţinere şi reparaţii (10), strungar universal (20), frezor universal (20), electromecanic (30), lăcătuş mecanic (30), potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Bacău.

Aerostar Bacău a înregistrat o creş­tere de 30% a ve­niturilor în pri­mele nouă luni din acest an, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, com­pania a avut o cifră de afaceri de 317 mi­lioane lei. Conform raportului tri­mes­trial, aproximativ 72% din cifra de afaceri a Aerostar vine din serviciile de pe pieţele externe.

Clienţii Aerostar sunt din Europa, Asia, Africa, SUA şi Canada, însă anul acesta cea mai mare creştere a veniturilor a venit din Europa, conform raportului fi­nan­ciar trimestrial al companiei. Dacă Aerostar a înregistrat în primele nouă luni ale anului trecut venituri de 117 mil. lei de la clienţii localizaţi în Europa, anul acesta, înca­sările de la aceştia au fost de 181 mil. lei.