Salariile au crescut cu puţin peste 13% de la an la an, dar au fost din nou acoperite de creşterile de preţuri

Autor: Ramona Cornea 18.12.2022

♦ În luna octombrie, rata inflaţiei a fost de 15,8%, iar în noiembrie a crescut la 16,8% ♦ Salariul mediu net pe economie a ajuns la puţin peste 4.000 de lei, în creştere cu 5 lei faţă de luna precedentă ♦ IT-iştii au revenit în fruntea clasamentului celor mai plătite industrii, cu peste 9.400 de lei net pe lună.

Salariul mediu net pe economie a ajuns la 4.008 lei în luna octombrie a acestui an, în creştere cu 0,1% faţă de luna precedentă şi cu 13,1% faţă de luna octombrie din anul 2021, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS).

Angajaţii din sectorul de IT s-au întors pe primul loc în clasamentul celor mai bine plătite sectoare de activitate din economia locală, cu o medie de 9.427 de lei net pe lună, după ce în luna septembrie a acestui an fuseseră depăşiţi de sectorul de fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului şi de cel de extracţie a petrolului brut şi a gazelor naturale, care ajunseseră la medii de 16.000 de lei, respectiv 12.000 de lei net pe lună.