Conferinţă ZF/BREC – Cum dezvoltăm sustenabil oraşele? „Oraşul este sinteza unei bune negocieri, dar noi nu ştim să negociem, să colaborăm. În Bucureşti, avem un vid de normare care generează un blocaj“

Bucureştiului îi lipseşte spiritul colaborativ în dezvoltarea proiectelor care ţin de calitatea vieţii, iar lipsa dialogului conduce la o stare de haos, dublată de confuziile din mediul legislativ. Din perspectivă imobiliară, adoptarea unui nou Plan Urbanistic General (PUG) ar fi un semnal de optimism pentru societate, chiar dacă demersurile ulterioare pen­tru dezvoltare vor necesita timp. Însă prioritatea în acest moment este depăşirea blo­cajului care a pus stăpânire pe Capitală, un oraş care ar trebui să fie incluziv, astfel încât fiecare cetăţean să-şi găsească un loc al său.

Sunt câteva dintre ideile dezbătute luni în ca­drul conferinţei „Cum dezvoltăm sustenabil oraşe­le“, organi­zate de Ziarul Financiar în parteneriat cu BREC (Bucha­rest Real Estate Club).

„Nu-mi place că noi nu ştim să colaborăm, să negociem. Oraşul este sinteza unei bune negocieri. În Occident sunt nişte reguli care ajută dezvoltarea. Este absolut necesară continuarea PUG-ului cât mai rapid şi ca semn de optimism în piaţă. PUG-ul, la nivel de lege, este cel care face coordonarea urbanistică. Câtă vreme va fi trenată această poveste, Bucureştiul va fi într-o zonă de incertitudine“, a spus Emil Ivănescu, preşedintele Ordi­nului Arhitecţilor din România, filiala Bucureşti.

O legislaţie clară este ceea ce îşi doresc dezvoltatorii, astfel încât regulile să nu se mai schimbe în timpul jocului, după ce investiţiile au fost deja demarate.

„Ne dorim o clarificare a cadrului legislativ. Ca să putem atrage investitorii de anvergură, care aduc calitate în oraş prin proiectele lor, prin facilităţile pe care le dezvoltă, avem nevoie de predictibilitate, iar aceasta nu există în momentul de faţă. Este foarte greu să mergi către un investitor străin şi să îl convingi să vină în Bucureşti“, a spus Despina Ponomarenco, preşedinte BREC (Bucharest Real Estate Club).

♦ Dacă în unele oraşe comunicarea cu autorităţile este eficientă, în altele, cum este şi cazul Bucureştiului, scindat în şase entităţi separate, aferente fiecărui sector, dialogul este deficitar.

La rândul său, Monica Livescu, managing partner la Livescu şi Asociaţii, a precizat că, înainte de toate, trebuie ca autorităţile publice să respecte principiile fundamentale care le guvernează activitatea.

„Pe domeniul urbanis­mului, la nivelul Bucureştiu­lui, avem un vid de normare care generează un blocaj. Normarea trebuie s-o facă Parlamentul. Iniţiator poate să fie guvernul, poate să fie un grup parlamentar“, a spus Monica Livescu.

Un exemplu de oraş care se implică în dezvoltarea comunităţii este Timişoara. Apropierea de graniţa de vest a ţării, mediul universitar viu plus o istorie industrială bogată şi o comunitate foarte mare de germani sunt câteva dintre avantajele oraşului de pe Bega, a precizat Ruben Laţcău, viceprimarul oraşului Timişoara.

„Ca administraţie, ne propunem să avem o colaborare şi sprijin cât mai mare pentru mediul privat. Ne propunem să simplificăm procesul de autorizare, dar există foarte multe piedici legislative care nu ţin neapărat de voinţa unui decident politic sau a unei administraţii. Dezvoltarea unor planuri urbanistice comune ar fi necesară pentru a asigura o dezvoltare echilibrată şi sustenabilă. În viitor va fi necesar ca toate zonele metropolitane, toţi polii de creştere ai României, să îşi formeze PUG-uri comune în care polul de creştere cu localităţile din inelul 1 să aibă PUG unic care să fie sincronizat.“

Agorapolis este o companie care contribuie la dezvoltarea oraşelor smart (inteligente) prin pro­iectare urbană, realizând planuri urbanistice zonale şi generale pentru mari localităţi din ţară. Dacă în unele oraşe comunicarea cu autorităţile este eficientă, în altele, cum este şi cazul Bucureştiului, scindat în şase entităţi separate, aferente fiecărui sector, dialogul este deficitar.

„Singura soluţie pentru o recentrare este cooperarea între toţi actorii participanţi. România se află într-un moment în care nu a mai fost până acum, oraşele noastre se află într-o competiţie cu alte oraşe din Europa. Bucureştiul nu şi-a găsit încă rolul pe care vrea să-l joace la nivel european – capitală creativă, capitala inovării, punte între est şi vest“, a spus Mihaela Puşnava, fondatoarea Agorapolis.

Pe termen mediu şi lung, soluţiile în Bucureşti depind foarte mult de legislativ. Codul urbanistic ar trebui să elimine zonele de intrepretare a legislaţiei atunci când funcţionarul public se poate duce într-o direcţie sau alta.

„Pe termen lung, PUG-ul trebuie proiectat, avizat, autorizat şi apoi trebuie votat. În acest moment ne găsim în situaţia în care avem un viitor PUG, care nu ştim când începe, şi avem un PUG din 2000, care este depăşit şi care urmează să fie anulat în instanţă. PUZ-uri coordonatoare nu mai există şi atunci, pentru orice investiţie, de orice tip, trebuie făcută o documentaţie de urbanism“, a spus Gabriel Biziniche, preşedintele ONG-ului Transform Bucureşti.

Monica Livescu, managing partner la Livescu şi Asociaţii:

♦ Dezvoltarea sustenabilă a oraşelor nu poate să fie ruptă de tot ceea ce înseamnă o coerenţă legislativă, în mod special în materia urbanismului, dar vreau să subliniez faptul că orice dezvoltare este legată de proprietate. Trebuie să ne punem problema în ce măsură autorităţile publice respectă sau nu principiile fundamentale care le guvernează activitatea.

♦ Avem principiul constituţional al garantării libertăţii economice, care este afectat în substanţa sa. Toţi cei care doresc să dezvolte au o aşteptare legitimă de a-şi exercita dreptul de proprietate, care implică şi dreptul de a construi. Nu putem vorbi de dezvoltare fără proprietate şi fără exercitarea dreptului de a construi. Acesta este condiţionat de existenţa unei predictibilităţi normative în materia documentaţiilor de urbanism.

♦ Atunci când avem un vid de reglementare, trebuie să ne întoarcem la principiile dreptului. În cazul de faţă, avem principiile dreptului administrativ care trebuie să responsabilizeze autoritatea publică. Avem un drept la buna administrare, consacrat de Carta Drepturilor Omului a UE. Vorbim de integrare europeană, dar cei care ne conduc şi au puterea de a decide uită că acest drept la bună admnistrare este esenţial.

♦ O eroare în administrare publică, fie de ordin normativ sau de natura unor măsuri administrative, nu trebuie să ajungă să prejudicieze drepturile investitorilor pentru că vorbim de principiul securităţii juridice, care înseamnă că un investitor, în momentul în care are reprezentarea că achiziţionează un teren, că solicită o autorizare, că se raportează la o anumită reglementare urbanistică are în vedere nevoia de securitate juridică.

♦ Dacă aceste principii care ar trebui să guverneze activitatea autorităţii publice nu sunt respectate, cum acţionează cei care sunt vătămaţi? Dacă avem vid de normare care prejudiciază grav, avem aceste principii care trebuie să activeze, să impulsioneze activitatea în zona administraţiei publice.

♦ Pe domeniul urbanismului, la nivelul Bucureştiului, avem un vid de normare care generează blocaj. Normarea trebuie s-o facă Parlamentul. Iniţiator poate să fie guvernul, poate să fie un grup parlamentar.

♦ Avem o proiecţie pentru primul trimestru din anul următor, în PNRR este prevăzută adoptarea codului urbanismului. Avem totuşi o perspectivă că din punct de vedere legislativ, se încearcă ceva.

♦ Există şi o soluţie temporară – o lege adoptată recent care corectează anumite blocaje care există pe zona construcţiilor. În mod esenţial legea prevede limitarea posibilităţilor de atacare a actelor în materie de urbanism, a actelor adiministrative de către organismele sociale interesate. La nivelul Bucureştiului -400 din cele 500 de litigii pe urbanism au fost iniţiate de ONG-uri. Este o reală problemă.

♦ În principal, adoptarea unui plan urbanistic general prin hotărâre de consiliu, aprobarea PUZ-urilor sau a planurilor de sector se află în competenţa autorităţilor publice locale.

♦ Dezvoltarea unor instanţe specializate ar putea fi o soluţie juridică. Ne putem inspira de la modelele altor ţări europene, care încearcă să răspundă nevoilor beneficiarilor.

♦ Problemele pleacă de la lipsa unei normări corespunzătoare. La nivel guvernamental există o posibilă acţiune directă pe care o poate face, să aloce fonduri în zonele unde nu se regăsesc resurse.

♦ Orice autoritate publică locală care stă în pasivitate poate fi constrânsă legal la adoptarea unor acte normative în domeniul care interesează.

Gabriel Biziniche, preşedintele ONG-ului Transform Bucureşti:

♦ Pe termen mediu şi lung, soluţiile depind foarte mult de legislativ. Codul urbanistic ar trebui să elimine zonele de intrepretare a legislaţiei atunci când funcţionarul public se poate duce într-o direcţie sau alta.

♦ Investitorii – cel puţin în situaţiile unor proiecte ample – vin cu posibilitatea implementării unor funcţiuni conexe zonei rezidenţiale, precum şcoală, grădiniţă, magazine, astfel încât să încercăm să eliminăm tot mai mult aglomeraţia din trafic.

♦ Pe termen lung, PUG-ul trebuie proiectat, avizat, autorizat şi apoi trebuie votat. În acest moment ne găsim în situaţia în care avem un viitor PUG, care nu ştim când începe, şi avem un PUG din 2000, care este depăşit şi care urmează să fie anulat în instanţă. PUZ-uri coordonatoare nu mai există şi atunci, pentru orice investiţie, de orice tip, trebuie făcută o documentaţie de urbanism.

♦ Referitor la PUZ-urile de sector, foarte multe terenuri de la periferia Bucureştiului, terenuri care au fost în trecut agricole, au fost puse în posesie, dar zonele de domeniu public au rămas echivalentul unui drum agricol sau de exploa­tare. Sunt încă drumuri publice în Bucureşti, în zonele în care nu sunt construite zonele virane, în extremităţile Bucureştiului, care au străzi publice de 3-4 metri. PUZ-urile de sector veneau să corecteze şi să repare aceste disfuncţiona­lităţi, lucru care astăzi este suspendat. O soluţie poate consta în identificarea acestor disfuncţionalităţi şi modificarea parţială a acestora, lăsând restul PUZ-ului coordonator să producă efecte şi să funcţioneze.

♦ În perspectiva ultimilor doi ani, lumea a început să se orienteze mai mult către zonele din afara Bucureştiului, în Ilfov. Aceste zone au nevoie de utilităţi, care să fie dimensionate corect, au nevoie de inelul care abia acum începe să se construiască, au nevoie de cele zece drumuri radiale din zonele semicentrale, ca să poată să fiabilizeze traficul, au nevoie de soluţii tot mai green, care pot reduce amprenta de carbon.

♦ Un ansamblu rezidenţial cu cât va avea mai multe funcţiuni de interes public, cu atât mai mult va diminua traficul din oraş, va scădea poluarea.

♦ Asociaţia Transform Bucureşti are în derulare un proiect pe care am vrea să-l implementăm anul viitor prin care vrem să transformăm un teren viran de 1,5 hectare într-un parc public. Este un teren din sectorul 1, pe care l-am concesionat pe 20 de ani, pentru a implementa acest proiect.

Emil Ivănescu, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, filiala Bucureşti:

♦ Urbanismul nu trebuie realizat în instanţă. Bucureştiul este o sumă de dezechilibre istorice şi, din păcate, urbanismul este un câmp de bătălie, un teren minat. În mod normal ar trebui să fie câmpul unei bune negocieri, din care ar trebui să câştige toate părţile, dar mai avem până acolo, pentru că noi nu ştim să negociem şi câtă vreme nu va exista o formă corectă de parteneriat, astfel încât să existe un echilibru pentru toate părţile, tot timpul vor exista probleme.

♦ Orice construcţie este suma unei echipe formate din client, proiectant, antreprenor. Este o sumă de oameni care duc la îndeplinire construcţia. A demoniza dezvoltatorul, arhitectul, clientul este cel mai mare rău care se întâmplă.

♦ O arhitectură corectă, un urbanism corect, un oraş corect, totul este suma unui echilibru. Câtă vreme toate aceste părţi – administraţia, cetăţenii, dezvoltatorii, antreprenorii - nu vor ajunge la un echilibru, oraşul va arăta cum arată acum.

♦ Nu-mi place că noi nu ştim să colaborăm, să negociem. Oraşul este sinteza unei bune negocieri. În Occident sunt nişte reguli care ajută dezvoltarea. Este absolut necesară continuarea PUG-ului cât mai rapid şi ca semn de optimism în piaţă. PUG-ul, la nivel de lege, este cel care face coordonarea urbanistică. Câtă vreme va fi trenată această poveste, Bucureştiul va fi într-o zonă de incertitudine.

♦ Spaţiul public înseamnă zona urbană pe care o împărţim împreună – spaţii verzi, trotuare, pavaje, mobilier urban. Parcurile nu se fac aiurea, se fac prin concursuri de soluţii, procedură în achiziţiile publice. Primăriile ar trebui să aplice lucrurile acestea când fac spitale, şcoli. Afară toate construcţiile se fac prin concursuri de soluţii publice. Este un pic mai greu pentru primărie, dar dacă vrem oraşe bune aşa ar trebui să facem.

♦ Lucrurile nu se vor schimba peste noapte, dar există în primul rând un semnal pozitiv transmis către piaţă. Planul urbanistic este o viziune de ansamblu coerentă asupra fucţionării oraşului atât urbanistic, cât şi economic şi social. Aşa se construiesc oraşele. Se estimează că în 2023-2024 acest PUG va fi gata la nivel de draft.

Mihaela Puşnava, fondatoarea Agorapolis:

♦ PUG-urile pe care le avem din 1999-2000 erau gândite într-o cu totul altă logică de avizare, într-un mod în care dreptul de proprietate era abordat într-un mod diferit, inclusiv profesioniştii care lucrau la ele erau obişnuiţi cu un alt tip de abordare a teritoriilor. O problemă care influenţează destul de mult modul în care facem urbanism în toată ţara este legată de proprietate, modul în care există proprietatea în oraş.

♦ În acest moment, majoritatea autorităţilor publice locale au rămas în patrimoniile lor cu extrem de puţine resurse de teren pentru investiţiile publice. Dacă ne raportăm la motivul pentru care au fost blocate multe dintre PUZ-urile de sector - foarte multe din suprafeţele proprietăţi private apăreau ca spaţii verzi preluând o reglementare făcută de PUG-ului din anii 2000.

♦ O soluţie ar fi să găsim o formulă de a regândi modul în care parte dintre aceste proprietăţi private pot fi date uzului public şi în ce fel pot fi compensaţi cei care sunt proprietari, stimulând investiţiile.

♦ Din nefericire, în momentul de faţă ne-am polarizat dintr-o extremă în cealaltă, din zona în care eram în extrema de capitalism sălbatic al construcţiilor şi fiecare considera că dacă are o proprietate are dreptul să construiască orice pe ea, la cea în care nu se mai poate face aproape nimic.

♦ Singura soluţie pentru o recentrare este cooperarea între toţi actorii participanţi. România se află într-un moment în care nu a mai fost până acum, oraşele noastre se află într-o competiţie cu alte oraşe din Europa. Bucureştiul nu şi-a găsit încă rolul pe care vrea să-l joace la nivel european – capitală creativă, capitala inovării, punte între est şi vest.

♦ Oraşul acesta, ca să ajungă ce trebuie să fie, are nevoie de specialişti care să lucreze în comun, de centru de planificare regional, de o coaliţie a investitorilor pusă în comun cu administraţia publică locală.

♦ Pentru a dezvolta Capitala trebuie să ne întoarcem la resurse – Bucureştiul poate să fie doar suma resurselor sale pe care le are şi pe care le poate atrage. Inclusiv investiţiile care se pot realiza aici ţin foarte mult de forţa de muncă care există aici. E centrul universitar cel mai mare ţară, deci are un potenţial mare de pluridisciplinaritate. Are un potenţial creativ foarte bun. O provocare pe care nu o ia în considerare este că nu oferă suficienţă la calitatea vieţii, lucru la care trebuie lucrat.

♦ Se vorbeşte în discursul de planificare teritorială despre faptul că în următorii zece ani marii câştigători ai modelului de lucru hibrid vor fi oraşele de talie medie şi mică, care au investit din timp în infrastructură.

♦ Pentru transportul public este nevoie de crearea unei autorităţi metropolitate de transport şi regândirea modului în care transportăm oameni dintr-un punct în altul.

♦ Un alt punct – modul în care se cooperează din punct de vedere administrativ. Avem şase „oraşe“, care sunt cele şase sectoare, însă toate deciziile de lege locală se realizează la nivelul Primăriei Generale.

♦ Nu cred că PUG va fi gata în 2024, nici în 2026. Ar fi fost mai simplu şi mai util să facem un masterplan care nu are caracter de reglementare, pe care să-l detaliem  prin nişte planuri urbanistice zonale ţintite şi mult mai eficiente pe legislaţia actuală şi să încercăm să construim cu instrumentele pe care le avem.

Ruben Laţcău, viceprimarul oraşului Timişoara:

♦ Plusurile noastre sunt apropierea de graniţa de vest a ţării, mediul universitar viu plus o istorie industrială bogată şi o comunitate foarte mare de germani. Aceste avantaje au permis Timişoarei să atragă investiţii chiar şi într-o perioadă în care România nu reuşea să facă lucrul acesta, în anii ’90-2000.

♦ Astăzi, în Timişoara sunt foarte mulţi investitori mari. Anul acesta s-a anunţat o investiţie de 200 mil. euro într-o fabrică de baterii. În Timişoara există investitori care nu se axează doar pe partea de producţie, ci şi pe partea de cercetare-dezvoltare. Un lucru particular pentru Timişoara este că aici există mai multe industrii, în special în zona automotive, unde avem o relaţie complet industrială. Acest lucru ne dă un avantaj competitiv destul de mare raportat la alte oraşe din ţară, dar şi noi suferim din cauza lipsei infrastructurii.

♦ Nu avem o centură ocolitoare în jurul oraşului, iar acesta este un minus foarte mare. Primăria nu poate să suplimenteze doar din surse proprii nevoia de a construi drumuri de mare viteză care să ne conecteze cu autostrada.

♦ Ca administraţie, ne propunem să avem o colaborare şi sprijin cât mai mare pentru mediul privat. Ne propunem să simplificăm procesul de autorizare, dar există foarte multe piedici legislative care nu ţin neapărat de voinţa unui decident politic sau a unei administraţii.

♦ Funcţionează un pic toxic modelul de dezvoltare metropolitană. Nu doar în Timişoara, ci în toată ţara. Timişoara este un oraş particular, dar seamănă un pic cu Bucureştiul. Este un oraş plat de câmpie, concentric, iar comunele din jurul Timişoarei s-au dezvoltat extrem de mult în ultimii zece ani. Avem acumulări mari de populaţie, care nu vin cu infrastructură de calitate şi este clar că oraşul trebuie să suplimenteze această lipsă de infrastructură - şcoli, spitale, magazine.

♦ Timişoara are aproape 320.000 de locuitori, iar comunele din jurul Timişoarei mai adugă încă 200.000 de locuitori. Girocul şi Dumbăviţa au aproape 40.000 de locuitori. Mai sunt şi alte comune în jurul Timişoarei care se dezvoltă foarte puternic. Estimarea noastră este că aproape 500.000 de persoane locuiesc în Timişoara şi în jurul oraşului.

♦ Dezvoltarea unor planuri urbanistice comune ar fi necesară pentru a asigura o dezvoltare echilibrată şi sustenabilă. În viitor va fi necesar ca toate zonele metropolitane, toţi polii de creştere ai României, să îşi formeze PUG-uri comune în care polul de creştere cu localităţile din inelul 1 să aibă PUG unic care să fie sincronizat.

♦ Aşteptăm să avem în România o discuţie amplă şi deschisă despre o reformă teritorială în care să regândim un pic nu doar regiuni şi judeţe, ci mai ales să putem să comasăm oraşe mari cu localităţile din jurul lor. Să putem să asigurăm o dezvoltare funcţională corectă. O dezvoltare metropolitană unitară, chiar o comasare a unor localităţi cu municipiile ar fi un lucru extrem de util şi pe care ar trebui să-l punem în discuţie în următorii ani.

♦ Comunitatea este foarte vie. Anul acesta am făcut primul sistem de bugetare participativă. Am avut zeci de mii de cetăţeni care au intrat să voteze. Este o dovadă că Timişoara este un oraş în care comunitatea încearcă să se implice tot mai mult. Jumătate din populaţia Timişoarei provine din migraţie internă. Este clar că în această dinamică este nevoie ca adimistraţia publică să aibă o politică foarte coerentă de implicare civică.

Despina Ponomarenco, preşedinte BREC (Bucharest Real Estate Club):

♦ În judeţul Ilfov, 80% dintre locuitori vin către Bucureşti pentru a-şi aduce copiii la şcoală sau a merge la joburi. Mijloacele de transport în comun nu sunt nişte mijloace decente şi atunci majoritatea foloseşte ca mijloc de transport maşina proprie.

♦ În februarie se împlinesc doi ani de când PUZ-urile au fost blocate. Din păcate situaţia nu a înaintat deloc în privinţa clarificării acestei probleme. Funcţionăm în continuare după vechiul PUG, din 2000, un PUG total învechit, iar pentru cel nou nu există deocamdată nicio perspectivă. Nici PUZ-urile nu au fost corectate.

♦ Ne dorim o clarificare a cadrului legislativ. Ca să putem atrage investitorii de anvergură, care aduc calitate în oraş prin proiectele lor, prin facilităţile pe care le dezvoltă, avem nevoie de predictibilitate, iar aceasta nu există în momentul de faţă. Este foarte greu să mergi către un investitor străin şi să îl convingi să vină în Bucureşti.

♦ Misiunea noastră, la înfiinţare, în urmă cu cinci ani, era să mergem către pieţele internaţionale şi să atragem fonduri noi de investiţii către Bucureşti. Din păcate, în ultimii doi ani, această misiune s-a schimbat la 180 de grade. Comunicăm foarte mult în ceea ce priveşte problema obţinerii autorizaţiilor.

♦ Speedwell, membru al organizaţiei (BREC – n. red.), a cumpărat în urmă cu un an platforma Griro, o platformă în centru Bucureştiului, aproape de Gara de Nord, care se poate lega foarte uşor la oraş. Acest proiect nu are un viitor în clipa de faţă pentru că nu există niciun fel de dialog cu autorităţile. La fel, sunt multe proiecte care aşteaptă să intre pe ordinea de zi a Consiliului General. Din păcate, autorităţile nu vin către dezvoltatori să le comunice ce probleme există în proiectele lor. Nu există acest dialog. Având în vedere politica actualului primar general, probabil că vom rămâne în aceeaşi situaţie.

♦ În septembrie am făcut un prim studiu vizavi de efecte. Deja se vede scăderea impactului Bucureştiului la nivel de PIB naţional. Pierderile estimate pentru 2022-2026 sunt de ordinul a 10 mld. de euro doar pe sectorul imobiliar şi tot ce presupune dezvoltarea imobiliară. Sunt multe industrii conexe care generează venituri, taxe şi impozite – industria construcţiilor, industria amenajărilor de interioare.

♦ Dincolo de suma aceasta, noi trăim în acest oraş. Din estimările noastre, undeva la 70.000 de oameni se mută anual în Bucureşti. În Chiajna şi Popeşti-Leordeni se construieşte în continuare prost. Din păcate, este şi o lipsă de educaţie foarte mare în ceea ce priveşte achiziţia unei locuinţe. Din păcate, oamenii nu gândesc pe termen lung cât o să-i coste pe ei dacă vor trăi pe termen lung acolo. În astfel de proiecte sunt trei părţi vinovate – autoritatea, investitorul şi cel care cumpără.

♦ Autorităţile locale dau autorizaţiile pentru astfel de construcţii. Ar trebui să existe o comisie de urbanism. Trebuie să existe o clarificare a cadrului legislativ – în ce condiţii construim, cum construim sustenabil, cum încurajezi investitorii să construiască sustenabil. Marile platforme industriale ar putea fi locul de dezvoltare a unor comunităţi care se pot lega foarte uşor de infrastructura oraşului. Dincolo de aceste proiecte avem partea ultracentrală a oraşului unde există clădirile de patrimoniu, cu bulină roşie, pentru care, în momentul actual, nu există nicio perspectivă.

♦ Să construieşti pe structura unor clădiri vechi este un gen de investiţie pentru care există un anumit profil de investitor. De exemplu, cei de la Hagag investesc în genul acesta de proprietăţi. Din păcate nu reuşim să atragem mai mulţi astfel de investitori care ar putea să finanţeze genul acesta de clădiri pentru că nu există legislaţie. Vorbim de investiţii pe termen lung, de 10-15 ani. Pentru un investitor care gândeşte pe terem aşa de mare, are sens finaciar.

♦ Blocajul la nivelul PUG, PUZ înseamnă că, pe lângă blocarea construcţiilor de blocuri, mall-uri, blocăm şi proiectele de infastructură, investiţii în şcoli, spitale, orice investiţii în construcţii noi, de care Bucureştiul are nevoie.