Indicele BET, creştere de 0,5% miercuri: Electrica, cap de afiş, cu un avans de 6%. Lichiditatea scade considerabil faţă de ziua precedentă

Autor: Eduard Ivanovici 21.12.2022

BET, indicele de referinţă al Bursei de Valori Bucureşti, a crescut astăzi, 21 decembrie 2022, cu 0,5%, ajungând la o evoluţie de minus 6,1% de la începutul anului.

Este a patra şedinţă consecutivă pe plus, după patru sesiuni de trading în care BET a înregistrat pierderi, arată datele BVB. Între timp, BET-BK, indice reprezentativ pentru administratorii de fonduri, afişează o apreciere de 0,7% astăzi.

Electrica (simbol bursier EL) a urcat cu 6,1%, pe un rulaj de aproape două milioane de lei. Acţiunile Sphera Franchise Group (SFG) şi BRD – Groupe Société Générale (BRD) au crescut cu 2,5%, respectiv 1,48%. 

Transelectrica (TEL) şi Nuclearelectrica (SNN) au avut un avans de circa 1,4%. Pe de altă parte, Digi Communications (DIGI) a coborât cu 0,93%.

Lichiditatea pe întregul segment de acţiuni al Pieţei Principale a fost de 30 milioane de lei, cu 58% sub valoarea tranzacţiilor înregistrate ieri, respectiv 71,3 milioane de lei.

„Fondul Proprietatea (FP) a avut cel mai mare aport de lichiditate, asigurând peste 20% din rulajul zilnic”, scrie societatea de brokeraj Prime Transaction.