​Primul brand românesc de rom: Distileria Măgura Zamfirei din judeţul Teleorman a lansat propriul brand de rom

Autor: Mădălina Dediu Panaete 29.12.2022

Alexandru Haită, un fermier din Teleorman, director şi proprietar al distileriei Măgura Zamfirei şi administrator al cooperativei agricole Agro Zamfira, a devenit primul producător autohton de rom, lansând recent brandul Haiduc Rum. De asemenea, distileria a lansat şi al doilea produs din gama gin- Moonlight Gin.

Alexandru Haită început primul său curs de craft distiller în Olanda, apoi a făcut modulul de master distiller, specializându-se în ginuri. În aprilie 2022, a terminat cursurile şi a reuşit să pună pe piaţă primul produs- Măgura Zamfirei Dry Gin No. 4.

 „Ne-a luat cam un an, un an şi jumătate, să finalizăm reţeta. Noi am ieşit pe piaţă cu gin No 4 pentru că practic este a patra reţetă pe care am testat-o şi pe care am ales să o scoatem pe piaţă”, spunea recent Alexandru Haită pentru revista După Afaceri Premium.

Anul trecut, vânzările de gin s-au situat la 1,1 milioane de litri (130.000 nine liter cases), conform datelor IWSR Drinks Market Analysis. Analiştii companiei de cercetare spun că piaţa a crescut cu 29% în volum anul trecut şi că va avansa în perioada 2021-2026 cu o rată anuală compusă de 4%. Lider este brandul românesc Wembley, însă topul vânzărilor este dominat de branduri străine.