Dan Hurduc, un fermier din Vaslui, fondatorul Evel H Company: Am trecut cu bine de 2022 pentru că am accesat trei programe de creditare, cu dobânzi subvenţionate de la 8 luni la 2 ani

Autor: Florentina Niţu 06.01.2023

♦ „Agricultura nu înseamnă numai că trebuie să ştii să produci. Ca să rezişti pe piaţă trebuie să existe un echilibru între investiţii şi capital de lucru şi trebuie să ai capacitatea să anticipezi următoarele crize“.

Agricultura este un domeniu care îţi oferă speranţă continuă, astfel că după 2022, cel mai prost an din istoria Evel H Company, Dan Hurduc, fondatorul companiei, este opti­mist în ceea ce priveşte producţiile din anul agricol 2023, căci culturile de toamnă au debutat bine şi nivelul precipitaţiilor se apropie de valorile optime.

„Sunt optimist pentru 2023, chiar dacă suntem în mijlocul unei crize, căci mă gândesc că o să se termine. Pentru noi, culturile de toamnă (grâu, rapiţă, orz – n. red.) au debutat bine şi astfel avem premise bune. Nivelul precipitaţiilor în toată ţara se apropie de valorile optime şi sunt încrezător“, a spus pentru ZF Dan Hurduc, fondatorul Evel H Company, care cultivă 2.200 de hectare cu cereale în localitatea Costeşti, judeţul Vaslui.