Cum începe anul 2023 pe Bursa cerealelor? Grâul, porumbul şi rapiţa se tranzacţionează la un nivel de preţ similar cu cel din aceiaşi perioadă din 2022

Autor: Florentina Niţu 09.01.2023

Rapiţa se tranzacţiona ieri în jurul orei 17:00 la preţul de 590 euro/tonă pe Bursa paneuropeană Euronext de la Paris. Preţul era cu doar 0,8% mai mare decât acum un an, după ce în luna martie a anului trecut, ca urmare a războiului dintre Rusia şi Ucraina ajunsese la 1.000 euro/tonă în perioada de vârf. 

De altfel, grâul şi porumbul se aflau departe de preţurile maxim atinse, de 450 euro/tonă, respectiv 420 euro/tonă. Ieri, porumbul pentru contractele forward era 288 euro/tonă, iar grâul era 298 euro/tonă pe bursa Euronext.

În Portul Constanţa, preţul grâului românesc, în data de 5 ianuarie 2023, a fost 290 euro/tonă, având o scădere uşoară faţă de preţul de pe Bursa pariziană, în timp ce în urmă cu un an, în data de 5 ianuarie 2022, preţul grâului în portul de la Marea Neagră era de 270 euro/tonă, potrivit datelor oferite de Cezar Gheorge, analist pe piaţa cerealelor.

Preţurile cerealelor au crescut mult în anul 2021, după pandemie, iar apoi au trecut printr-un val de creşteri imediat după izbucnirea războiului din Ucraina.