Cele mai mari 20 de companii din agricultură după suprafaţa cultivată au încasat subvenţii de peste 300 de milioane de lei în 2021. Berceanu şi Dragnea, printre marii beneficiari

Autor: Florentina Niţu 10.01.2023

Cele mai mari 20 de companii din agricultură după suprafaţa cultivată au încasat subvenţii de 314,1 milioane de lei (circa 65 mil. euro) în campania 2021, potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor oferite de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Agricost, companie care exploatează 56.000 de hectare în Insula Mare a Brăilei, este cea mai mare fermă de cereale şi oleaginoase de pe plan local după suprafaţa cultivată. Aceasta a încasat o subvenţie de 65,1 milioane de lei (circa 13 mil. euro) în 2021. Agricost este deţinută de grupul Al Dahra din Abu Dhabi, după ce a fost cumpărată în 2018 de la Constantin Duluţe, într-o tranzacţie evaluată la 200 de milioane de euro.

Printre marii fermieri din România se numără Agroexpert Industry (Dolj), companie în care este acţionar Radu Berceanu, fost ministru al transporturilor, şi Nutrelo Group, unde Liviu Dragnea, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor din România şi fost preşedinte al PSD, este director.