Antreprenori locali. Casa Noastră, producătorul ferestrelor QFort, se extinde cu un showroom la Londra, după cel mai bun an din istoria sa, cu afaceri de 170 milioane de euro. Din totalul vânzărilor, exporturile au reprezentat 80%, iar profitul a ajuns la 150 de milioane de lei (30 mil. euro)

Autor: Alina-Elena Vasiliu 11.01.2023

  Pentru 2023, antreprenorul a bugetat o creştere de 20%, însă speră chiar la mai mult decât atât.

Casa Noastră, compania din Dolj care produce ferestrele sub brandul QFort, şi-a propus să deschidă anul acesta un spaţiu de prezentare în Marea Britanie, la Londra.

„Vrem să deschidem până la vară primul showroom la Londra. De ce acum? Pentru că în Marea Britanie cererea este foarte mare, iar marja este cea mai mare din Europa. În plus, ca urmare a ieşirii din Uniunea Europeană, este mult mai dificil acum de ajuns în Marea Britanie cu marfă, este nevoie de certificări destul de costisitoare, aşa că nu mai poate oricine“, spune Ştefan Cherciu, proprietarul companiei.

Pe lângă Anglia, el are în plan şi deschiderea unor noi puncte de lucru în Italia, Franţa şi Elveţia, ţări în care businessul deja există. Cumulat, businessul din aceste ţări plus vânzările din România au dus la o cifră de afaceri de 170 de milioane de euro pentru Casa Noastră în 2022, în creştere cu aproape 40% faţă de anul precedent, ceea ce a făcut din 2022 „cel mai bun an din istoria companiei“, după cum spune Ştefan Cherciu. Din totalul vânzărilor, exporturile au reprezentat 80%, compania fiind, de altfel, unul dintre cei mai mari exportatori locali, iar profitul a ajuns la 150 de milioane de lei (30 mil. euro).