Carmina Dragomir, CEO al Metropolitan Life: În ultimii ani, creşterea financiară a Metropolitan Life a fost una constantă de două cifre. Prognozăm o creştere sustenabilă şi pentru 2023

Autor: Mircea Nica 16.01.2023

♦ Avem o echipă de 200 de salariaţi, la care se adaugă distribuţia de vânzări de la nivel naţional ♦ În 2023, avem în plan să continuăm extinderea echipei Metropolitan Life din întreaga ţară, susţine şefa asigurătorului.

Metropolitan Life estimează o creştere sustenabilă şi pentru 2023, după ce în ultimii ani compania şi-a menţinut un ritm de creştere constant de două cifre, a spus pentru ZF Carmina Dragomir, CEO al Metropolitan Life, al doilea cel mai mare asigurător pe segmentul asigurărilor de viaţă.

„În ultimii ani, creşterea financiară a Metropolitan Life a fost una constantă, de două cifre. În ceea ce priveşte anul 2023, consider că vom continua evoluţia sănătoasă şi sustenabilă înregistrată în ultimii ani. Prognozăm o creştere sustenabilă şi pentru anul 2023, luând în considerare toate iniţiativele şi investiţiile, proiectele de digitalizare a operaţiunilor, dar şi cele de dezvoltare constantă a echipei“, a spus Carmina Dragomir.

Investiţiile din perioada următoare, explică şefa Metropolitan Life, vizează şi continuarea dezvoltării infrastructurii digitale şi operaţionale şi dezvoltarea capabilităţilor echipei pentru a fi mereu în linie cu aşteptările clienţilor, cât şi investiţii în proiecte de responsabilitate socială sau de protecţie a mediului pentru a contribui semnificativ la construirea unei societăţi prospere.