Starbucks a închis cafeneaua fanion din Piaţa Romană, amplasată într-o clădire istorică. Oficialii companiei spun că vor redeschide o alta, tot în zonă, dar nu spun unde ori când. Cafeneaua din Piaţa Romană, de la numărul 8, ce măsura 276 mp, plus o terasă de 60 mp, a fost inaugurată în vara lui 2020

Autor: Cristina Roşca 17.01.2023

Grupul american Starbucks, pre­zent în România în sistem de fran­ciză, prin polonezii de la Amrest, a închis, la mai puţin de trei ani de la inaugurare, cafeneaua din Piaţa Ro­ma­nă, amplasată într-o clă­dire isto­rică. Re­pre­zen­tanţii Amrest spun că urmează să des­chidă o altă cafenea în zonă, dar nu spun unde sau când.

„Cafeneaua Star­bucks din Piaţa Ro­ma­nă a fost în­chisă luna a­ceasta (ia­nuarie 2023), pen­tru a fi redes­chisă într-o nouă lo­ca­ţie tot în aceeaşi zonă, ca par­te din procesul continuu de re­struc­turare. Noul spaţiu îndeplineşte mai bine nevoile noastre. Revenim cu mai multe detalii despre noua deschide­re“, au răspuns ei la solicitarea ZF.

Deschis în iulie 2020, localul din Piaţa Romană, de la numărul 8, mă­sura 276 mp şi avea o terasă de 60 mp. Cafeneaua Starbucks era ampla­sată în inima Capitalei, lângă Academia de Studii Economice din Bucureşti, care este vizitată zilnic de câteva mii de studenţi.