Cine este Raluca Popescu, desemnată vicepreşedinte executive corporate la UniCredit Bank România, care a fost peste trei ani şef Corporate Banking la UniCredit Bulbank în Bulgaria

Autor: Claudia Medrega 17.01.2023

Raluca Popescu, care a fost şef Corporate Banking la UniCredit Bulbank - banca din Bulgaria a grupului italian UniCredit - în ultimii trei ani, îşi va continua cariera în România fiind desemnată pe poziţia de vicepreşedinte executiv corporate al UniCredit Bank România. La UniCredit în Bulgaria ea a coordonat din noiembrie 2019 divizia de corporate, investiţii şi private banking. În locul Ralucăi Popescu, Consiliul de Supraveghere al UniCredit Bulbank l-a nominalizat pe Borislav Bangeev ca noul şef al Corporate Banking şi membru al Consiliului de Administraţie al băncii.

Înanite de a ajunge la UniCredit în Bulgaria Raluca Popescu a mai lucrat la UniCredit România şi în Ungaria. Practic, Raluca Popescu a lucrat mai mult de un deceniu în cadrul UniCredit, iar câţiva ani a lucrat la HVB. La finalul lui 2019 ea a înlocuit-o pe Antoaneta Curteanu în poziţia de şef Corporate Banking la UniCredit Bulbank Bulgaria, în timp ce Antoaneta Curteanu a revenit în România şi a preluat din noiembrie 2019 funcţia de vicepreşedinte pe retail la UniCredit Bank România, a şaptea cea mai mare bancă de pe piaţa locală după active, primind şi aprobarea BNR pentru această poziţie.

Raluca Popescu şi-a început cariera în sistemul bancar în anul 2000 şi s-a alăturat echipei UniCredit în 2003 ca relationship manager. Între 2004 şi 2007 a fost senior relationship manager la HVB Bank România (devenită ulterior UniCredit Ţiriac Bank) şi între 2007 şi 2010 a fost branch manager la UniCredit. În noiembrie 2010, Raluca Popescu devenea head of italian corporates desk la UniCredit Bank România, iar ulterior a fost numită director al International Corporate Center la UniCredit Bank România. În 2016 a plecat în Ungaria, devenind şef al International Corporate Center la UniCredit Bank Hungary, poziţie ocupată până la sfârşitul lunii septembrie 2019.  Ulterior, a lucrat mai mult de 3 ani la UniCredit Bulbank în Bulgaria, pe poziţia de Head of Corporate Investment Banking & Private Banking, Member of the Board at UniCredit Bulbank. Raluca Popescu a terminat Facultatea de Finanţe Bănci la Academia de Studii Economice din Bucureşti şi are un MBA la Universitatea Ottawa.