Starbucks a închis cafeneaua emblematică din Piaţa Romană la circa un an după cea din centrul istoric. Oficialii companiei spun că vor redeschide o alta, tot în zonă, dar nu spun unde ori când

Autor: Cristina Roşca 17.01.2023

Grupul american Starbucks, prezent în România în sistem de franciză, a tras obloanele cafenelei din Piaţa Romană, amplasată într-o clădire istorică din proximitatea ASE. Închiderea are loc la mai puţin de trei ani de la deschidere.

„Cafeneaua Starbucks din Piaţa Romană a fost închisă luna aceasta (ianuarie 2023), pentru a fi redeschisă într-o nouă locaţie tot în aceeaşi zonă, ca parte din procesul continuu de restructurare. Noul spaţiu îndeplineşte mai bine nevoile noastre. Revenim cu mai multe detalii despre noua deschidere“, au răspuns reprezentanţii Amrest, fran­cizaţii Starbucks în România, la solicitarea ZF.

Ei nu spun însă nici când şi nici unde vor muta acest local.

De-a lungul timpului, reţeaua s-a aşezat cu mai multe unităţi în spaţii stradale, încercând să acopere zone cheie precum Piaţa Universităţii, Piaţa Unirii, Piaţa Romană şi Piaţa Victoriei. Unele unităţi sunt deschise şi astăzi. Altele, nu. E cazul celei de pe Lipscani, din centrul istoric al Bucureştiului, care a tras obloanele acum mai bine de un an.

În octombrie 2023, polonezilor de la Amrest le expiră contractul de franciză Starbucks pentru România, la opt ani de la semnare.

Ca cifră de afaceri, Starbucks este liderul pieţei de cafenele din România cu afaceri de 132 mil. lei în 2021, plus 45% versus un prim an de pandemie în care HoReCa a fost puternic lovită. Datele pe 2022, când au fost ridicate restricţiile, nu sunt publice.