Cine sunt grecii de la PPC care ar putea deveni jucători importanţi pe piaţa energiei din România, controlând alimentarea Bucureştiului, dacă iau operaţiunile Enel? „E bine că încă mai sunt companii dispuse să investească aici“

Autor: Roxana Petrescu 18.01.2023

♦ Venirea fostului şef al Enel România, grecul Georgios Stassis, la cârma grupului elen Public Power Corporation (PPC) la mijlocul lui 2019 a iniţiat o serie de schimbări  profunde în structura celui mai mare producător de energie din Grecia, care într-un fel au pregătit posibila achiziţie din România ♦ Din 2021, statul grec nu mai este acţionarul majoritar al PPC, iar anul trecut 49% din acţiunile HEDNO, compania de distribuţie a PPC, au fost vândute către australienii de la Macquarie Asset Management cu 1,3 mld. euro, preţul estimat de altfel pentru preluarea Enel România l Planul lui Stassis este transformarea grupului PPC într-un jucător regional cu focus pe regenerabile, iar România poate juca un rol în această strategie.

Luna viitoare s-ar putea trasa viitorul Enel din România, un business de peste 1,6 mld. euro cu circa 3 milioane de consumatori de energie, în pole-position pentru preluarea acestor operaţiuni fiind grecii de la Public Power Corporation (PPC). Surse din interiorul companiei au declarat pentru ziarul grecesc Naftemporiki că procesul este finalizat în proporţie de 70% şi, cu excepţia apariţiei unor situaţii neprevăzute, tranzacţia ar urma să fie semnată în cel mult două-patru săptămâni. Verificarea activelor Enel România (due diligence) progresează rapid şi nu a scos la iveală până acum surprize neplăcute, se mai arată în articolul citat.

„Enel este una dintre puţinele companii care aveau o strategie pe plan local în direcţia decarbonizării şi care accelerau lucrurile şi pentru noi. Mereu au fost pionieri pe zona de regenerabile, digitalizare sau electrificare. Pe de altă parte, cred că este un lucru bun că încă mai sunt companii care se uită la România şi care sunt dispuse să investească aici“, spune Sorin Elisei, liderul practicilor de energie şi sustenabilitate din cadrul Deloitte România.