Antreprenori locali. Florea Grup din Alba: Clienţii sunt mult mai precauţi în luarea deciziilor. Ei vizitează şi de două sau de trei ori un distribuitor înainte de achiziţie. Cifra de afaceri realizată de grupul de firme Florea Grup în anul 2022 a fost de 60 de milioane de euro, iar profitul a fost de aproximativ 5 milioane de euro

Autor: Alina-Elena Vasiliu 19.01.2023

Grupul a încheiat anul 2022 cu peste 700 de angajaţi.

Producătorul de materiale de construcţii Florea Grup din Alba, care derulează şi afaceri în turism, energie şi transport, vrea să-şi dezvolte reţeaua de distribuţie de materiale pentru construcţie din România în perioada următoare, în paralel cu extinderea gamei de produse.

„Domeniul materialelor de construcţii este cel pe care ne-am concentrat cel mai mult atenţia în 2022 şi pe care dorim să-l dezvoltăm în continuare. Vom continua investiţiile şi în mijloacele logistice, flota noastră ajungând astăzi la aproximativ 350 maşini şi utilaje“, spune Marcel Florea, unul dintre acţionarii Florea Grup.

Compania a inaugurat anul trecut o fabrică nouă de pavaje la Roman, judeţul Neamţ, sub eticheta diviziei Petra Pavaje, cu o investiţie de 10 milioane de euro. Decizia de a merge cu activitatea de producţie în acea zonă a ţării a fost bazată pe premisa că, în domeniul materialelor de contrucţii, proximitatea este esenţială.