Platorma de rezervări Booking: Poiana Braşov, Sinaia, Bucureşti şi Cluj sunt cele mai căutate destinaţii din România în această perioadă

Autor: Miruna Diaconu 24.01.2023

Conform informaţiilor transmise anterior de reprezentanţii platformei, circa 25.000 de proprietăţi din România sunt listate pe Booking.com

Cele mai căutate zone turistice din România în această perioadă sunt Poiana Braşov, Sinaia, Bucureşti şi Cluj-Napoca, conform informaţiilor furnizate de către reprezentanţii platformei de rezervări Booking. De asemenea, România este tot mai căutată de turiştii străini, în special cei care vin din Italia, Spania, Israel sau Marea Britanie.

„Oamenii din întreaga lume sunt mult mai optimişti cu privire la călătoriile în 2023, comparativ cu 2022. Cu acest optimism reînnoit, staţiunile de schi şi oraşele mari se află în fruntea listelor de vizitatori atunci când se îndreaptă în România luna viitoare, de la Poiana Braşov şi Sinaia, la Bucureşti şi Cluj-Napoca. Oferind o combinaţie de vacanţe de schi, oraş, plajă şi spa, România atrage vizitatori din întreaga lume, cei mai mulţi turişti vin din Italia, Israel, Marea Britanie şi Spania“, spun pentru ZF reprezentanţii platformei de rezervări Booking.com.