Explozia din IT dar şi setea de călătorii şi ieşit în oraş a românilor au dus consumul de servicii la plus 30% în 2022

Autor: Răzvan Botea 28.01.2023

♦ Cifra de afaceri din servicii pentru companii şi pentru populaţie este cu mult peste nivelul de dinainte de pandemie.

Atât serviciile prestate populaţiei, precum restaurante, hoteluri sau turism, cât şi serviciile prestate companiilor, în principal IT şi transporturi, au crescut cu aproape 30% în primele 11 luni din 2022, faţă de aceeaşi perioadă din 2021. Eliminarea tuturor restricţiilor din pandemie a contribuit dar avansul serviciilor a trecut cu mult peste nivelul de dinainte de pandemie, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

„A fost un impuls, mai ales pentru serviciile prestate populaţiei, după o perioadă de lockdown şi restricţii. A fost imediat o cerere mult mai mare ca de obicei, care a dus la această evoluţie“, comentează datele economistul Adrian Codirlaşu, vicepreşedintele CFA România, asociaţia analiştilor financiari.

Serviciile care erau prestate populaţiei – restaurante, hoteluri, coafură etc. – au avut cel mai mult de suferit din cauza restricţiilor din pandemie. La începutul lui martie 2022 s-au ridicat toate restricţiile de circulaţie din pandemie, inclusiv interzicerea circulaţiei în timpul nopţii sau programul scurt al magazinelor, restaurantelor şi cluburilor. De asemenea, izbucnirea războiului a fost un impuls pentru consumul de produse şi servicii din România, cel puţin pe termen scurt. În aproape un an, peste 1,5 milioane de refugiaţi ucraineni au trecut prin România şi, fireşte, au consumat bunuri şi servicii.