Ce puteţi citi în revista Business Magazin. Profil de investitor la Bursă. Cum să tratezi alegerile mai puţin inspirate din investiţii. „Uneori câştigi, alteori înveţi“. Andrei Mihăescu are deţineri la Purcari, OMV Petrom, Romgaz

Autor: Tibi Oprea 23.01.2023

Investiţiile la Bursă pot oferi investitorilor câştiguri care pe termen lung au menirea de a le asigura independenţa financiară, însă alegerile mai puţin inspirate sau informate aduc pierderi în portofoliile lor. Totuşi, chiar şi aceste pierderi ne învaţă ceva. Ce anume, ne spune Andrei Mihăescu, programator care investeşte la BVB de şapte ani.

„Am început să investesc în 2015 cu scopul de a-mi proteja economiile de inflaţie. Între timp, scopul investiţiilor a devenit independenţa financiară. Îmi amintesc că brokerul cerea atunci o sumă minima pentru deschiderea contului, aproximativ 4.000 de lei, iar primele achiziţii cred că au fost Conpet şi Banca Transilvania“, povesteşte Andrei Mihăescu, inginer software în vârstă de 40 de ani.

În ceea ce priveşte deschiderea contului de tranzacţionare, Andrei susţine că a trecut prin experienţe diferite în urmă cu şapte ani, când a devenit investitor şi anul trecut, când soţia lui şi-a deschis de asemenea un cont. Ce poate spune este că totul a devenit mult mai accesibil după pandemia de coronavirus.