Ford pregăteşte un val masiv de restructurări. Gigantul auto plănuieşte să elimine 3.200 de locuri de muncă la principala sa uzină din Germania

Autor: Robert Manea 23.01.2023

Producătorul de automobile Ford intenţionează să taie 3.200 de locuri de muncă în Europa şi să mute o parte din activitate în Statele Unite, a declarat luni sindicatul IG Metall din Germania, citat de CNN.

Ford vrea să desfiinţeze 2.500 de locuri de muncă în domeniul dezvoltării produselor şi alte 700 în funcţii administrative, cele mai afectate fiind locaţiile din Germania, a declarat IG Metall.

Angajaţii de la uzina din Köln, care are aproximativ 14.000 de salariaţi - inclusiv 3.800 care lucrează la un centru de dezvoltare din cartierul Merkenich - au fost informaţi luni, în cadrul şedinţelor comitetului de întreprindere, cu privire la aceste planuri.

Ford a refuzat să comenteze, făcând referire la o declaraţie dată vineri, în care a spus că trecerea la producţia de vehicule electrice necesită schimbări structurale, dar că nu va spune mai multe până când planurile nu vor fi finalizate.

Compania a anunţat anul trecut o investiţie de 2 miliarde de dolari în extinderea producţiei la uzina sa din Köln - care produce în prezent Ford Fiesta, precum şi motoare şi transmisii - pentru a realiza un model de masă complet electric.

Ford plănuieşte şapte noi modele electrice în Europa, o fabrică de asamblare a bateriilor în Germania şi o unitate de producţie de celule de nichel în Turcia, pe fondul creşterii producţiei de vehicule electrice la scara mondială.

De asemenea, Ford are un parteneriat cu Volkswagen pentru a produce 1,2 milioane de vehicule pe platforma electrică MEB a constructorului auto german în termen de şase ani.

În luna iunie din 2022, Ford a avertizat cu privire la reducerile "semnificative" locurilor de muncă la fabrica din Spania şi la uzina din Saarlouis, Germania, pe motiv că trecerea la producţia de vehicule electrice necesită mai puţine ore de muncă pentru asamblarea maşinilor.

Ford Europa produce, vinde şi asigură service pentru vehiculele marca Ford pe 50 de pieţe.