Un salariu pe zi. Un campaign operation specialist câştigă între 800 şi 1.100 de euro net pe lună

Autor: Ramona Cornea 29.01.2023

Un angajat pe poziţia de campaign operation specialist are un salariu care variază, în medie, între 800 şi 1.100 de euro net pe lună, după cum arată datele de la platforma de recrutare online BestJobs.

„Marketingul este un domeniu foarte dinamic, cu rol major în creşterea veniturilor companiilor, indiferent de domeniul de activitate. Un campaign operation specialist are rol a în proiecta şi lansa campanii de marketing digital cu rol major în promovarea serviciilor şi produselor companiilor. Este nevoie de abilităţi remarcabile de rezolvare a problemelor, de cunoştinţe Office foarte bune şi de excelente abilităţi de comunicare. În ceea ce priveşte nivelul salarial, un campaign operation specialist poate accesa 1.100 de euro/lună, ceea ce reprezintă salariul mediu în marketing. Mai mult, oferta de joburi este mare şi activitatea se poate desfăşura de la distanţă, fapt ce atrage mulţi candidaţi care nu sunt încă pregătiţi să renunţe la beneficiile muncii remote”, spune Ana Vişian, marketing manager, BestJobs.

Printre cel mai des întâlnite beneficii extrasalariale şi bonusuri specifice oferite pentru acest tip de loc de muncă sunt: tichete de masă, bonusuri de performanţă, traininguri, program flexibil, posibilitatea de a lucra remote.

În prezent, 194  de posturi vacante pentru poziţia de campaign operation specialist sunt disponibile pe platforma BestJobs dintr-un total de 40.000 de anunţuri de angajare active. Cele mai multe anunţuri de angajare sunt în Piteşti, Bucureşti şi în regim de muncă remote.