TeraPlast Bistriţa pariază pe investiţii de 15 mil. euro în 2023. Direcţiile: o fabrică nouă şi o centrală fotovoltaică

Autor: Alina-Elena Vasiliu 26.01.2023

Producătorul de materiale de construcţii TeraPlast, controlat de Dorel Goia, derulează, pe parcursul acestui an investiţii de aproximativ 15 mil. euro direcţionate către o fabrică nouă şi o centrală fotovoltaică.

„Derulăm o investiţie de 11 mil. euro, cofinanţată prin schema ajutorului de stat, într-o fabrică de folii stretch. Am încheiat faza de proiectare, urmează construcţia efectivă şi dotarea cu echipamente. Fabrica va avea două linii de producţie de folie din polietilenă pentru uz industrial, folosită în principal la ambalarea mărfurilor paletizate“, spune Alexandru Stânean, CEO al grupului TeraPlast.

A doua investiţie majoră se va concretiza într-o nouă centrală fotovoltaică, un proiect de peste 19 mil. lei (circa 4 mil. euro). Pentru aceasta, TeraPlast a depus şi o cerere de finanţare prin PNRR pentru care încă aşteaptă aprobarea.

„Centrala este proiectată la o putere de 4,56 MWp şi are termen de finalizare de 12 luni. Avem deja o centrală cu 7.000 de module, iar noua facilitate ar creşte de două ori şi jumătate resursa internă regene­rabilă de energie.“