Grupul austriac Christof Industries anunţă restructurarea unei filiale din România, dar spune că celelalte trei companii locale, cu peste 3000 de angajaţi, nu sunt afectate

Autor: Roxana Rosu 04.02.2023

Firma JCR Christof Services SRL (JCRS), una dintre cele patru companii deţinute de Christof Industries Global (CIG) în România, a depus în instanţă, la 20 ianuarie anul acesta, o procedură de restructurare, care nu va afecta locurile de muncă din cadrul companiei.

JCRS, care a fost înfiinţată iniţial pentru proiecte externe speciale, are în prezent activitatea oprită şi doar şase angajaţi cu jumătate de normă, necesari în scopuri administrative. Potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe, la final de 2021 compania avea 271 de angajaţi.

În plus, Christof Industries, o afacere de familie, deţine în România şi firmele Christof E&P Services SRL (JCE), Christof MB Well (CMB) şi Christof Surface Services SRL (CSS), cu peste 3.100 de angajaţi.

„Am luat toate măsurile necesare pentru a proteja şi securiza din punct de vedere financiar afacerea noastră în România, şi suntem capabili, atât financiar, cât şi operaţional, să ne îndeplinim promisiunea faţă de clienţii şi angajaţii noştri. Credem cu tărie în strategia noastră de a sprijini decarbonizarea în industria petrolieră şi de a deveni lider în implementarea de soluţii durabile şi inovatoare pentru acest sector. Operaţiunile noastre din România sunt un model de urmat în acest sens şi, prin reorganizare, punem baza unui viitor de succes”, spune Natalie Christof, Director de Afaceri Corporative şi Ofiţer ESG pentru grupul Christof Industries.

Firmele JCE, CMB şi CSS nu sunt interconectate cu entităţile aflate în restructurare, sunt pe deplin operaţionale şi vor continua să-şi deruleze proiectele fără sincope, spun reprezentanţii grupului.

Christof Industries cuprinde la nivel internaţional 26 de companii individuale şi filiale în 16 ţări şi a început în toamna anului 2022 procesul de restructurare, după ce a fost afectat de inflaţie şi dificultăţi în lanţul de aprovizionare, în contextul crizei Covid şi al războiului din Ucraina, se arată într-un comunicat.

Principala filială din Austria, Christof Industries Austria (CIA), a finalizat procedura de restructura în această lună. 

Christof Industries este un holding de companii început ca afacere de familie, certificat ESG şi un jucător de top în dezvoltarea de echipamente industriale, construcţia de instalaţii, instalarea şi întreţinerea cu tehnologie inovatoare.  

În România, grupul şi-a început activitatea în 2005 şi lucrează în principal în industria petrolului şi gazelor.