ZF/Scandia Food Cum creştem industria alimentară românească. Imaginea României peste hotare: cum creştem brandurile româneşti de produse alimentare la export când livrăm mai multe materii prime decât produse finite

♦ ZF a început o nouă campanie editorială susţinută de Scandia Food prin care îşi doreşte să prezinte businessurile din industria alimentară, situaţia unităţilor de producţie, dar şi nivelul exporturilor şi importurilor de produse agroalimentare.

România a exportat în primele zece luni ale anului trecut animale vii în valoare de 400 de milioane de euro, dar carne de 27 milioane de euro, arată datele de la Institutul Naţional de Statistică (INS). În aceeaşi perioadă, livrările ţării noastre de lapte şi produse lactate, ouă şi miere s-au situat la 23 de milioane de euro. Iar exporturile de cereale s-au ridicat la 3,7 mi­liarde de euro, în timp ce alimente pe bază de cereale de peste 13 ori mai puţine ca valoare.

Aceste cifre seci arată situaţia „la zi“ a exporturilor României peste hotare şi faptul că livrăm materii prime peste hotare şi nu produse finite, care aduc valoare adăugată în economie şi mai departe branduri puternice care să crească şi care să acopere din deficitul comercial care depăşeşte 5 miliarde de euro anual.

Imaginea României la export se vede pornind practic şi de la o vizită în magazinele locale, unde putem vedea multe alimente din import, de la carne, pâine, conserve sau dulciuri, adică practic produsele româneşti nu sunt competitive nici măcar la ele acasă. Vestea bună este că în ultimii ani se vede o tendinţă a consumatorilor locali de a alege româneşti, tendinţă susţinută de antre­prenori mai degrabă decât de stat.

Branding la nivel de produs. România are 9 produse alimentare recunoscute în UE, Ungaria are peste 25, Franţa peste 200

Iar cel mai bine se vede reprezentarea României la export în registrul produselor agricole, alimentare şi de băuturi tradiţionale recunoscute la nivel european. Astfel, în total România are nouă produse din categoria alimentelor recunoscute în UE, dintr-un total de 79 pe lista celor recunoscute sau în curs de recunoaştere în UE, arată portalul eAmbrosia al Uniunii Europene, unde sunt reunite aceste articole din toate ţările membre şi nu numai. În total, comparativ, Ungaria are peste 100 de astfel de produse recunoscute sau în curs de recunoaştere, iar Franţa are peste 700 de astfel de produse.

Dintre acestea, Ungaria are deja circa 25 de produse alimentare înregistrate, iar Franţa mai bine de 200 doar din categoria alimentelor. eAmbrosia este un registru juridic al denumirilor produselor agricole şi alimentare, al vinurilor şi băuturilor spirtoase înregistrate şi protejate în întreaga UE, scrie pe site-ul Ministerului Agriculturii. Acesta oferă acces direct la informaţii cu privire la indicaţiile geografice înregistrate, inclusiv cu privire la instrumentele juridice de protecţie şi la caietele de sarcini ale produselor. Ştefan Pădure, preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea Alimentului Românesc, spune că pentru a ieşi cu produsele locale pe pieţele din Comunitatea Europeană şi nu numai, România are nevoie, pe lângă competitivitatea preţurilor şi de un marketing în spate pentru produsele româneşti, dar şi pentru brandurile naţionale. Iar pentru a valorizeze produsele naţionale Uniunea Europeană a lansat aceste sisteme de calitate precum DOP (denumiri de origine), IGP (protecţia indicatorilor geografici) sau STG (specialităţi tradiţionale garantate) astfel încât să finanţeze aceste branduri şi pentru a susţine producătorii locali.

„Trei ţări din Uniunea Europeană- Italia, Spania şi Franţa au peste 51% din aceste produse înregistrate în UE, tocmai pentru a finanţa produsele din ţara lor.  Credeţi că francezul merge la raft şi cumpără produse franţuzeşti pentru că este patriot? Nu, ci pentru că sunt zeci de ani în spate în care se finanţează programe de promovare a produselor franţuzeşti din fonduri europene şi naţionale. Comparativ România are zece produse certificate IG, DOP Şi IGP, adică nesemnificativ“, spune Ştefan Pădure. El adaugă că în România sunt două scheme naţionale – produs tradiţional şi reţetă consacrată, sub care există deja produse înregistrate însă Ministerul Agriculturii nu le-a promovat niciodată. Iar pentru că toată ţările din Uniunea Europeană au astfel de mecanisme de promovare a produselor naţionale, este greu să faci să se vândă produsele româneşti chiar în România, nu doar la export.

Stabilirea unor obiective clare. Ce vreau să realizez prin programul Tomata sau prin casa de comerţ Unirea?

„Totul porneşte de la o lipsă de înţelegere a decidenţilor publici. Este o ştiinţă, trebuie să înţelegi şi să ai acţiuni-suport. Producătorii români nu sunt competitivi. S-a făcut acea casă de comerţ Unirea, dar scopul ei trebuia să fie altul. Trebuia să asigure fermierului un capital de lucru, putea să ia roşiile fermierilor şi să facă bulion din ele. Adică să le preia, să le plătească, să facă un brand înregistrat, să îl listeze în supermarketuri şi să finanţeze astfel şi fermierii, dar şi economia locală. Totul porneşte de la lipsa de obiective“, a mai spus Ştefan Pădure, care este şi vicepreşedinte al Pro-Agro şi reprezentantul României în Comitetul Economic şi Social European, în biroul de agricultură şi dezvoltare rurală. La rândul ei, Carmen Gavrilescu, preşedinte al Asociaţiei Producătorilor de Salam de Sibiu, spune că asociaţiile de producători joacă un rol cheie de reprezentare în faţa societăţii civile, în faţa consumatorilor (pentru informare şi educaţie) şi a autorităţilor publice însărcinate cu înregistrarea şi protecţia sistemelor de calitate (IGP, DOP, STG).

De altfel, Salamul de Sibiu are IGP.

“Strategia asociaţiei este de promovare a produsului şi de informare corectă şi transparentă a consumatorilor cu privire la ceea ce reprezintă acest sortiment încadrat într-un sistem de calitate. Brandingul IGP este foarte important, în contextul european. Pentru eficienţa utilizării logoului IGP, nu este suficient ca produsul să fie de calitate. El trebuie să respecte, de asemenea, cerinţele de suport din punct de vedere al serviciilor ataşate şi, mai presus de toate, să fie comercializat de companii care au o bună reputaţie în ochii consumatorilor, fiind asfel foarte importantă marcă de companie. în acest sens, APSS a consolidat denumirea sortimentului cu semnul distinctiv IGP, producţia fiind realizată într-un teritoriu specific de către producători de o notorietate incontestabilă“. Ea consideră că exportul de produse finite trebuie să fie ranforsat de o strategie naţională care depăşeşte un angajament asumat pe hârtie, ci necesită viziune şi un ansamblu de tehnici de promovare, la nivel naţional şi internaţional care să evidenţieze beneficiile obţinute prin achiziţionarea produselor cu valoare adaugată, comercializate de branduri româneşti.

„Acestea trebuie dublate de politici sanitare veterinare care să fundamenteze acordurile prin care se pot face activitaţile de export in cele mai bune condiţii. Acest demers necesită o abordare interdepartamentală, cu specialişti care să seteze obiective şi KPI , cu moitorizarea activitaţilor şi flexibilizarea acestora ori de cate ori este necesar alaturi de mediul antreprenoriat“, consideră Carmen Gavrilescu, preşedinte uneia dintre asociaţiile care promovează un produs cu tradiţie pe piaţa locală, produs care devine un brand din ce în ce mai cunoscut pe piaţa europeană având în vedere că membrii asociaţiei exportă în mai multe ţări precum Italia, Spania, Marea Britanie şi Germania.

Turismul gastronomic. Promovaţi mâncarea românească

Brandurile româneşti ajung în comunităţile de români de peste hotare, iar acest lucru este de bun augur pentru că în acest fel şi străinii pot testa produsele locale. Însă, turismul joacă un rol important în promovarea produselor alimentare româneşti, iar Carmen Gavrilescu consideră că turismul gastronomic poate atrage cu sine o mai mare promovare a produselor locale şi astfel brandurile româneşti pot ajunge mai uşor la export. „Mâncărurile şi băuturile tradiţionale autentice reprezintă fără îndoială adevărate atracţii turistice dar şi vectori de promovare durabili, recognoscibili oriunde în lume. Unul dintre cele mai bune moduri de a explora(şi apoi exporta) ţara noastră este prin mâncarea românească. Fiecare preparat îşi spune propria poveste şi de multe ori poartă o istorie bogată în spate. Odată setate şi promovate constant produsele în Romania vor putea fi exportate cu mai multă uşurinţă oriunde în lume“.

Ea adaugă că, de exemplu, Salamul de Sibiu IGP (Indicaţie Geografică Protejată) se bucură de o perceţie extrem de favorabilă, întreţinută de ani de zile, fiind mereu pe listele cu produse propuse clienţilor de către producătorii români. Din păcate însă, balanţa din exporturi este înclinată de animale vii şi de carne proaspătă, produsele procesate aşa cum este salamul sau specialităţile din carne nu cântăresc mult în exporturi.

Folosiţi târgurile internaţionale pentru a promova brandurile locale

Antreprenorii locali însă se promovează tot mai mult în special la târgurile de profil şi încearcă să câştige clienţi mai mulţi la export. O situaţie similară este şi pe piaţa laptelui, unde puterea României pe piaţa europeană este mică comparativ cu cea a Franţei de exemplu, însă treptat antreprenorii din spatele unor branduri precum Lăptăria cu Caimac, Artesana şi Telemea de Ibăneşti (din 2016 Denumire de Origine Protejată – DOP) ies la export. Mai multe detalii pe zf.ro

Pe de altă parte, cea mai mare prăpastie este în sectorul de cereale-panificaţie, unde excporturile de produse finite – pâine, covrigi etc. sunt mult sub cele de cereale, adică materia primă.

Cum creştem industria alimentară românească este un proiect editorial realizat de Ziarul Financiar cu susţinerea Scandia.