Educaţie, stil de viaţă şi wellness. Modele de educaţie. Reggio Emilia, metodă de educaţie ce pune accentul pe a observa ce ştiu copiii, ce îi face curioşi şi ce îi provoacă

Autor: Ramona Cornea 30.01.2023

Modelul educaţional se concentrează foarte mult pe colaborarea socială, încurajând copiii să lucreze în grupuri şi să dezvolte cunoştinţe prin comunicarea cu ceilalţi. Mai mult, acest model spune că un copil învaţă la fel de multe din mediul în care se află precum o face de la părinţi şi profesori.

Modelul de educaţie Reggio Emilia este o pedagogie educaţională axată pe învăţământul preşcolar şi primar. Această abordare este una centrată pe elev, care utilizează învăţarea autodirijată, experienţială, în medii bazate pe relaţii.

Originar din Reggio Emilia, Italia, acest mod de predare a fost adoptat în multe dintre şcolile din Statele Unite. Aplicate în mod obişnuit în instituţiile preşcolare şi în cadrul copilăriei timpurii, principiile de bază ale Reggio Emilia pot fi implementate şi home schooling.

Modelul de educaţie spune că, în primul rând, copiii sunt motivaţi de interesele lor şi dacă le folosim îi putem ajuta să înţeleagă şi să cunoască şi mai multe într-un mod care se adresează specific fiecărui individ. Modelul Reggio Emilia se concentrează foarte mult pe colaborarea socială, încurajând copiii să lucreze în grupuri şi să dezvolte cunoştinţe prin comunicarea cu ceilalţi. Mai mult, acest model spune că un copil învaţă la fel de multe din mediul în care se află precum o face de la părinţi şi profesori.

Abordarea de la Reggio Emilia este îndreptată în mare măsură spre copii şi este la latitudinea adulţilor din viaţa lor să îi ajute să-i îndrume către o cale de învăţare şi creativitate. Copiii sunt inspiraţi să-şi facă ideile vizibile în multe moduri diferite, de la fotografie la scris sau la pictură.

Copiii folosesc multe moduri diferite de a-şi comunica gândurile şi sentimentele şi de a se exprima. Abordarea Reggio Emilia se concentrează pe încurajarea copiilor să exploreze toate aceste aspecte şi să înveţe cum să comunice nu numai prin vorbire, ci şi prin artă şi joacă.

 

Care sunt principiile modelului educaţional Reggio Emilia:

Copiii îşi pot construi singuri modul de învăţare;

Copiii învaţă care este locul lor în lume prin interacţiune;

Mediul unui copil este şi profesorul său.

Adultul este ghidul copilului;

Părinţii trebuie să documenteze gândurile copiilor;

Copiii au multe limbi de învăţare.