ZF Logistica businessului. Mariana Constantinescu-Brădescu, PiatraOnline: Actualizările de preţ pe care le-am primit deja de la furnizori arată că sunt costuri în creştere

Autor: Alina-Elena Vasiliu 31.01.2023

În continuare logistica nu mai este un proces la fel de simplu cum era înainte de pandemie, spune Mariana Constantinescu-Brădescu.

PiatraOnline, furnizor local de amenajări pentru clădiri, şi-a propus să se extindă pe pieţele din Austria şi Germania în 2023, în condiţiile în care, în România, piaţa se află într-o etapă de stabilizare, iar în Bucureşti nu au mai fost demarate multe proiecte noi în ultimii ani.

„Am încheiat anul 2022 cu afaceri de 7 milioane de euro, identic cu 2021. Anul 2022 a fost de stabilizare după că­derea de la înălţime din 2021.

Ne-am focusat pe furnizorii care ne-au ajutat în 2021 să ne regrupăm şi am înce­put să optimizăm lucrurile. Anul acesta ne dorim o creştere a cifrei de afaceri. Vrem să intrăm mult pe pieţele din Austria şi Germania. Pe piaţa din Bulgaria ne-am lansat în martie 2020, avem un depozit fizic acolo, iar publicul din această ţară şi ne-a depăşit aştep­tările“, a spus Mariana Constantinescu-Brădescu, unul dintre acţionarii businessului PiatraOnline, la emisiunea online ZF Logistica businessului.

Compania a început în 2009 să furnizeze piatră naturală pentru amenajări şi de la început şi-a propus să fie prezentă online, fapt sugerat şi din denumire. Între timp, în portofoliu şi-au făcut loc şi alte produse în afară de piatră, precum soluţiile de curăţare şi de întreţinere sau tapetul. „În primii ani, am lucrat cu parteneri pe logistică şi aveam un flux foarte bine stabilit.“

„Când a venit pandemia, a trebuit să regândim totul, lanţul de aprovizionare nu mai funcţiona aproape deloc, costul de transport era mai mare decât costul produselor, a trebuit să renunţăm la mulţi furnizori. Una dintre măsurile pe care le-am luat a fost să ne facem o flotă proprie de tiruri pe care s-o folosim, noi având acoperire naţională şi europeană.“

În continuare logistica nu mai este un proces la fel de simplu cum era înainte de pandemie, spune Mariana Constantinescu-Brădescu. Portul Constanţa tot nu face faţă, dar la nivelul costurilor, pe transportul maritim lucrurile au revenit aproape la nivelul pre-pandemic. Nu la fel se întâmplă şi în ceea ce priveşte preţurile venite de la furnizorii cu care lucrează PiatraOnline.

„Actualizările de preţ pe care le-am primit deja de la furnizori arată că sunt costuri în creştere. Încă de anul trecut, clienţii mai mari, cei care nu locuiesc în blocurile pe care le fac, ci sunt doar dezvoltatori, au ales să taie din costuri atunci când au văzut că apar scumpiri. Beneficiarii finali au căutat un echilibru între preţ şi calitate.“

România încă este o ţară a proiectelor noi, crede Mariana Constantinescu-Brădescu, însă este de părere că următorul val va fi mai mult despre reamenajări decât despre construcţii de la zero.

„Avem în medie o mie de clienţi pe lună şi trebuie mereu să găsim noi clienţi. În online, coşul mediu este de 200 de euro per client, iar în offline este circa 600 de euro, ţinând cont că sunt clienţi care cumpără de mai multe ori cantităţi mai mici, nu iau totul odată.“

Înfiinţat în 2007, businessul PiatraOnline este un magazin online de piatră naturală adusă din ţări precum India, Brazilia, Spania sau Vietnam. Pe lângă magazinul online, compania deţine şi un showroom integrat cu depozit şi platformă logistică în Bucureşti. Businessul este operat prin compania Rock Star Construct, deţinută, potrivit datelor de pe platforma Confidas.ro, de Mariana Constantinescu-Brădescu şi Sergiu Constantinescu-Brădescu, în proporţii egale.