Producătorul de material rulant Softronic din Craiova a atins anul trecut pragul de 200 de milioane de lei cifră de afaceri. „A fost un an pe creştere, am vândut 10 locomotive către operatorii privaţi de marfă“

Autor: Mirabela Tiron 04.02.2023

Softronic din Craiova,  singura fabrică producătoare de rame şi locomotive elec­trice din Europa de Est, controlată de patru antreprenori români, a finalizat anul trecut cu o cifră de afaceri de aproape 200 de milioane de lei, în condiţiile în care fabrica a funcţionat la capacitate maximă.

„Anul trecut a fost un an pe creştere, am făcut paşi înainte, am vândut 10 locomotive către operatorii privaţi de marfă din străinătate şi din ţară”, a spus pentru ZF Radu Zlatian, directorul de dezvoltare al companiei.

Anul trecut, compania a livrat locomotive electrice către transportatorul feroviar de marfă din Suedia şi în Bulgaria, dar şi către operatori feroviari care activează pe piaţa locală precum LTE sau divizia locală a Deutsche Bahn Cargo România.