Rusul Serghei Lavrov îi îndeamnă pe israelieni şi palestinienii să nu agraveze tensiunile

Autor: Laura Buciu 29.01.2023

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov i-a îndemnat duminică, prin telefon, pe diplomaţii palestinieni şi israelieni de rang înalt să facă tot posibilul pentru a evita escaladarea violenţelor în Ierusalim şi Cisiordania, a transmis ministerul său, potrivit Reuters.

„Serghei Lavrov le-a cerut partenerilor israelieni şi palestinieni să dea dovadă de maximă responsabilitate şi să se abţină de la orice acţiune care ar putea provoca o degradare suplimentară a situaţiei”, a precizat Ministerul de Externe rus într-un comunicat.

Lavrov a mai spus că există o nevoie „acută” ca „Cvartetul” de mediatori internaţionali să repornească discuţiile de pace între reprezentanţii israelieni şi palestinieni, potrivit comunicatului.

Poliţia israeliană a izolat duminică casa familiei din Ierusalim a unui atacator palestinian. Acesta a ucis şapte persoane în faţa unei sinagogi, la o zi după ce forţele israeliene au ucis şapte militanţi şi doi civili într-un raid în Cisiordania.