Business sportiv. Sălile de fitness devin o necesitate pentru malluri odată cu cererea tot mai mare pentru astfel de servicii, iar centrele de fitness îşi concentrează dezvoltarea pe această zonă, în detrimentul zonelor stradale

Autor: Miruna Diaconu 03.02.2023

NEPI Rockastle: „Accentul se pune acum, pe lângă accesibilitate, şi pe diversitatea serviciilor oferite.“ Un avantaj al centrelor comerciale versus zonele stradale este reprezentat de locurile de parcare, care au devenit o mare problemă pentru tot mai multe oraşe.

Cererea pentru sălie de fitness a crescut semnificativ în ultimii ani, iar dezvoltatorii de malluri caută să aibă tot mai mulţi astfel de chiriaşi în centrele lor comerciale. Operatorii de săli de fitness se concentrează astfel tot mai mult pe deschiderea de noi săli în cadrul centrelor comerciale, lăsând în plan secundar dezvoltarea stradală.

Mallurile nu mai sunt doar un loc unde oamenii vin să îşi facă cumpărăturile, ci un spaţiu unde vor să aibă parte de tot felul de experienţe, inclusiv activităţi sportive.

„Cererea pentru astfel de zone a evoluat extrem de mult. Trendul crescător a început înainte de pandemie, astfel că ultimii ani au adus tot mai mulţi oameni în sălile de fitness, iar clienţii au devenit din ce în ce mai sofisticaţi şi exigenţi. Accentul se pune acum, pe lângă accesibilitate, şi pe diversitatea serviciilor oferite, pe calitatea echipamentelor, stricteţea operatorilor când vine vorba de respectarea regulilor sanitare“, spun reprezentanţii NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor şi dezvoltator de centre comerciale din zona Europei Centrale şi de Est şi cel mai mare proprietar de malluri din România.

Interesul românilor pentru un stil de viaţă sănătos, care implică şi activităţi sportive, a crescut în ultimii ani, ceea ce obligă dezvoltatorii de centre comerciale să includă astfel de servicii în malluri. Mai mult, nu doar centrele de fitness au început să se înmulţească în malluri, dar şi alte businessuri care oferă diverse activităţi sportive.

„Am început să includem acest tip de servicii în oferta centrelor noastre comerciale, iar pe viitor ne dorim să avem zone dedicate sportului în cât mai multe malluri. Vrem să atragem operatori cu experienţă, cu o paletă de servicii care să se adreseze unei categorii cât mai largi a publicului interesat de activităţi din sfera sportului şi îngrijirii corporale: de la săli de fitness, la terenuri pentru diferite sporturi precum volei, baschet, badminton, mini fotbal,  dar şi piscină, saună, yoga, pilates sau masaj“, precizează reprezentanţii NEPI Rockcastle.

Mai mult, nu doar sălile de fitness au devenit o necesitate, dar şi magazinele cu articole sportive. Spre exemplu, în Megamall, unul dintre cele mai mari malluri din Bucureşti, există nouă magazine cu articole sportive, numărul acestora era mult mai mic în urmă cu 3-4 ani.

Existenţa magazinelor cu articole sportive şi diversitatea lor se află în top zece cele mai importante atribute ale unui mall, conform unui studiu intern al NEPI Rockastle.

„Această concluzie relevă încă o dată cât de mult s-au schimbat obiceiurile românilor de consum şi petrecere a timpului liber, în ultimii ani. Iar datoria noastră este să le oferim consumatorilor servicii adaptate noilor lor nevoi. De aceea, credem că în următoarea perioadă vom vedea tot mai multe zone dedicate sportului în mallurile din România“, explică ei.

Acest trend pozitiv se resimte şi în rândul operatorilor de săli de fitness, care vor să îşi concentreze dezvoltările în zona centrelor comerciale, în detrimentul spaţiilor stradale.

„Am început să căutăm oportunităţi în malluri de mai mult timp. La început, am găsit doar dezvoltatori care erau dispuşi să aibă în chirie o sală de fitness doar pentru banii pe care îi lua. Apoi zona de fitness a devenit tot mai activă, iar dezvoltatorii tot mai interesaţi să aibă astfel de chiriaşi“, spune Alexandru Lascar, cofondator al Stay Fit Gym, care va deschide în perioada următoare cinci săli de fitness în cadrul unor centre comerciale din ţară.

El precizează că oamenii vor ca atunci când ajung la mall să facă mai multe lucruri în acelaşi loc, să îşi facă cumpărăturile, să mănânce şi să meargă la sală. Un avantaj al centrelor comerciale versus zonele stradale este reprezentat de locurile de parcare, care au devenit o mare problemă pentru tot mai multe oraşe. Mai mult, un centru comercial poate asigura un trafic mult mai mare decât o zonă stradală.

Alexandru Lascar este de părere că tot mai multe centre comerciale vor avea o zonă cu activităţi sportive, pentru că dezvoltatorii vor înţelege că oamenii au nevoie tot mai mare de o diversitate a serviciilor pe care le pot găsi într-un singur loc.

În 2021, piaţa centrelor de fitness a înregistrat o creştere semnificativă faţă de primul an al pandemiei, când centrele nu prea au putut funcţiona din cauza restricţiilor impuse de autorităţi pentru limitarea răspândirii virusului. Astfel, în 2021, valoarea pieţei a fost de 400 mil. lei, în creştere faţă de 2020, când cifra de afaceri totală a companiilor din această piaţă a fost de 311 mil. lei, conform datelor Registrului Comerţului.

Piaţa sălilor de fitness este puternic fragmentată, fiind formată din mulţi jucători mici şi puţine lanţuri de centre sportive.