Credit Suiesse, cea mai mare bancă din Elveţia, se află în mijlocul unui scandal privind scurgerea de informaţii. Peste 18.000 de conturi au fost afectate

Autor: Petru Mazilu 03.02.2023

Procurorii elveţieni au început o anchetă care îi vizează pe autorii unei scurgeri de informaţii privitoare la banii murdari de la Credit Suisse.

Procurorii federali elveţieni au lansat proceduri penale care îi vizează pe autorii unei scurgeri de informaţii din 2022 privind mii de conturi ale Credit Suisse. Anunţul a fost făcut vineri, potrivit Reuters.

Scurgerea de informaţii a vizat peste 18.000 de conturi deţinute, printre alţii, de escroci, oameni de afaceri sancţionaţi şi persoane care au încălcat drepturile omului. Astfel, cea mai mare bancă din Elveţia a fost aruncată într-un scandal legat de banii murdari.

Conturile, care au fost deţinute din 1940 până în 2010, au fost divulgate în februarie anul trecut către cotidianul german Sueddeutsche Zeitung, care le-a transmis organizaţiilor media din întreaga lume. Identitatea persoanei sau a organizaţiei responsabile de scurgerea de informaţii rămâne necunoscută.

Procurorii au declarat că presupusele infracţiuni în acest caz au legătură cu încălcarea legilor privind secretul bancar. Ancheta a început după ce a fost formulată o plângere. Reprezentanţii procuraturii şi ai băncii nu au spus dacă plângerea a fost făcută chiar de Credit Suisse.