Europa de Est şi-a redescoperit dragostea pentru arme şi tancuri. Noi fabrici vor produce pentru reînarmarea ţărilor din regiune şi pentru export, însă guvernele nu fac un front comun

Când s-a întâlnit, la Mănăstirea Carmelitelor din Budapesta, cu executivul unuia dintre cei mai mari fabricanţi de armament şi tehnică militară din Europa, Rheinmetall, premierul ungar Viktor Orban a spus că apărarea Ungariei este cel mai impor­tant obiectiv şi de aceea dezvoltarea forţei şi industriei militare nu trebuie să încetinească. Niciun efort nu trebuie curmat, în ciuda „crizei sancţiunilor europene“.

Rheinmetall este din Germania, aşa cum sunt multe din puternicele companii care reindustrializează Ungaria. Locul întâlniri nu poate fi întâmplător: mănăstirea are semni­ficaţii religioase profunde, fiind construită pe locul unei moschei de un ordin înfiinţat în statele cruciate, şi politice, a­colo fiind stabilit recent biroul prim-ministrului. Orban se imaginează adesea drept ultim apărător al creşti­nă­tăţii. Întâlnirea în sine cu CEO-ul de la Rhein­metall, Armin Papper­ger, arată o tendinţă care se amplifică nu doar în Ungaria, ci în mare parte din Europa Centrală şi de Est, pe măsură ce războiul Rusiei contra Ucrainei se înteţeşte.

Aici a început o cursă a înarmării şi a dezvoltării industriei de apărare. În Ungaria, Rheinmetall construieşte mai multe fabrici, unde va produce muniţie, explozibil şi vehicu­le blindate de război. Anul trecut s-a vehiculat ideea ca Ungaria să producă drone în cola­borare cu Turcia. Eforturile lui Orban de a-şi reînarma ţara au început mai demult, pe la mij­locul anilor 2010, când guvernul său a in­ventat şi o nouă disci­pli­nă şcolară, educaţie pa­triotică. Pentru aceste eforturi au fost alocate fonduri de zeci de milioa­ne de euro. Dacă planurile au succes, Ungaria va avea şase noi fabrici de armament: patru ale nemţilor, una a companiei de stat HM Arzenál şi una unde Airbus va produce componente pentru elicoptere.

Între timp, sistemul şcolar a rămas subfi­nanţat. Polonia, acum că teama că Rusia va deveni agresivă s-a concretizat, are de gând să aloce anul acesta pentru apărare nu 2% din PIB, cât este minimul cerut de regulile NATO, ci 4% din PIB. Este un efort fără precedent în istoria ţării şi are ca scop grăbirea înarmării, a explicat premierul Mateusz Morawiecki. Aceste cheltuieli, ca pondere în PIB, s-ar putea să fie cele mai mari din NATO. Anul trecut, Grecia a fost campionul, cu cheltuieli echivalente cu 3,8% din PIB. SUA au fost pe locul 2, iar Polonia s-a situat pe locul 3. Şi în Polonia este considerat că sistemul de învăţământ este subfinanţat. Circulă poveşti cum că la unele şcoli profesorii au mai multe absenţe decât elevii.

Anunţul a venit în contextul în care Polonia cumpără 116 tancuri americane Abrams şi are un contract imens cu Coreea de Sud pentru achiziţionarea a 1.000 de tancuri, între 600 şi 700 de obuziere autopropulsate, aproape 50 de aeronave de luptă uşoare şi sute de lansatoare de rachete. Este vorba de cel mai mare acord de export de armament şi tehnică militară încheiat de coreeni. În locul lor puteau fi germanii, dar aceştia au fost depăşiţi de situaţie. Detaliile sunt secrete, dar presa coreeană estimează că în joc sunt 15 mi­liarde de dolari. O bună parte din tancurile coreene vor fi modificate, în sensul că va fi întă­rit blindajul pentru a corespunde con­diţiilor de luptă din Polonia, şi vor fi construite în această ţară.

În acest fel, acordul cu sud-coreenii aduce în Polonia nu doar tehnică militară, ci şi o fabrică, tehnologie şi tehnicieni, adică know-how. Iar Polonia devine una dintre cele mai mari forţe militare din UE. Între timp, produ­cătorii de armament est-europeni au mărit producţia până la cadenţe văzute doar în tim­pul războiului rece. Muniţia, armele şi echipa­mentele se duc cel mai probabil în Ucraina, după cum sugerează Reuters. Războiul a devenit astfel o oportunitate pentru industria militară a regiunii.

Contextul permite PGZ, de exemplu, o companie de apărare poloneză deţinută de stat cu zeci de subsidiare şi cu participaţii la multe alte companii din sector, să majoreze investiţiile cu aproape 2 miliarde de dolari în următorii zece ani.

În cadrul acestui proiect, PGZ îşi va muta fabricile care sunt prea aproape de Bielorusia şi va produce tehnică avansată destinată exportului, Ucraina fiind doar unul din clienţi. Furnizori pentru armata Kievului sunt şi companiile cehe.

Cehia este de mult timp o putere a exporturilor militare, iar acum a investit milioane de euro prin principalul producător din industria de apărare, CSG, în repararea tancurilor şi armamentului greu ucrainean, modernizarea blindatelor sovietice şi chiar angajând mii de muncitori ucraineni la noi linii de producţie. Chiar şi Bulgaria a furnizat Ucrainei armament şi muniţie cu o valoare estimată la un miliard de euro, dar prin terţi, poziţia oficială fiind că nu înarmează ţara aflată în război. Exporturile industriei militare bulgare au atins niveluri record anul trecut, vânzările crescând cu 150-200% faţă de punctul de vârf precedent, arată Euractiv, care citează surse oficiale. Ungaria, deşi Orban a anunţat că noile fabrici de armanent, cele mai multe germane, vor exporta, s-a angajat să nu ajute la înarmarea Ucrainei, iar aici apare marea ruptură din Europa de Est. În timp de Polonia susţine Kievul cel mai activ în lupta cu Rusia, iar restul statelor din regiune în tăcere, şeful guvernului ungar pune sub semnul îndoielii viabilitatea Ucrainei ca stat suveran şi argumentează că Rusia, de unde Ungaria îşi primeşte gazele şi 10 miliarde de euro pentru extinderea centralei nucleare, va câştiga. Iar străzile Budapestei sunt înţesate cu panouri cu anunţuri anti-sancţiuni UE, scrie Politico. Experţii spun că Orban nu este anti-ucrainean, ci că el pur şi simplu încearcă să joace la două capete, adică să profite fără a face sacrificii, doar că în felul acesta face jocul Rusiei. Mai nou NATO este îngrijorată de epurările făcute recent de guvernul lui Orban la conducerea armatei. Au fost înlocuiţi sute de generali, colonei şi locotenenţi.