Untold atrage fondul de investiţii Mozaik Investments în acţionariat şi ţinteşte toate scenele lumii

Autor: Alexandra Matei 07.02.2023

Mozaik Investments, un fond de investiţii lansat în 2019, prin parteneriatul dintre fondatorul SuperBet, Sacha Dragic, un veteran în private equity, Roland Haas, şi un fost bancher, M&A, Vlad Buşilă, a cumpărat un pachet minoritar de acţiuni la Untold Universe, cel mai mare jucător de pe piaţa de entertainment din estul Europei, care se ocupă, printre altele, de organizarea festivalurilor Untold şi Neversea.

Scopul acestui parteneriat este de a furniza capital de creştere pentru dezvoltarea proiectelor Untold în plan regional şi internaţional, iar planurile de extindere vor fi demarate începând chiar din acest an.

„Prin unirea forţelor cu Mozaik Investments vom reuşi să facem paşi uriaşi în expansiunea globală a brandului nostru principal, Untold, dar şi a altor proiecte din grup care au un potenţial imens, plus dezvoltarea unor concepte noi“, a spus Bogdan Buta, fondator al Untold Universe.

Bugetul festivalului Untold, organizat la Cluj-Napoca, a depăşit 17 mil. euro la ediţia din 2022 şi a fost cu 40% mai mare faţă de cel din 2021. Fiecare zi de festival atrage aproape 100.000 de participanţi şi gene­rează zeci de milioane de euro în economia judeţului Cluj.