ZF Deschiderea de astăzi. Ce sunt obligaţiunile garantate cu ipoteci, de ce ar trebui băncile să apeleze la ele şi cine sunt investitorii. Adrian Sacalschi, Takarek Frankfurt: Vorbim despre costuri mai mici pentru emitent şi îmbunătăţirea mixului de finanţare

♦ Singurele obligaţiuni garantate cu ipoteci din piaţa locală sunt cele de 200 mil. euro ale Alpha Bank listate la BVB şi Luxemburg ♦ Emisiunea derulată în 2019, prima emisiune de obligaţiuni ipotecare din România de după al Doilea Război Mondial.

În cazul băncilor, care pot avea rolul de emitent sau cel de investitor, obligaţiunile garantate constituie o clasă de valori mobi­liare emise pentru îmbunătăţirea mixului de finanţare, care implică de asemenea costuri mai scăzute pentru emitent, precum şi costuri mai mici în mixul general de finanţare, bondurile putând fi listate ulterior la bursă, spune Adrian Sacalschi, managing director, sucursala din Frankfurt a băncii ipotecare Takarek, emitent frecvent de obligaţiuni garantate din Europa Centrală şi de Est.

„Practic, sunt valori mobiliare emise doar de o instituţie de credit, diferite de alte tipuri de obligaţiuni, având o calitate mai ridicată. Ele au active aflate

într-un portofoliu de acoperire; investitorii au un recurs dual, adică sunt creditori preferenţiali pentru acest portofoliu de acoperire şi pentru restul masei emitentului. Portofoliul se segregă automat în caz de faliment al emitentului pentru a asigura plata la scadenţă. Toate aceste caracteristici fac ca obligaţiunile garantate să fie emise la costuri mai scăzute pentru emitent, ceea ce permite nişte costuri mai scăzute în mixul de finanţare general, care pot fi transferate în creditarea ipotecară în special“, explică Adrian Sacalschi.

Reprezentantul băncii maghiare a fost invitat la ediţia din 7 februarie a ZF Deschiderea de Astăzi. Emisiunea poate fi urmărită de luni până vineri, de la ora 09:30, pe paginile de YouTube şi Facebook ale Ziarului Financiar şi pe zf.ro. Podcastul este transmis pe platforma Spotify.

În continuare, Adrian Sacalschi împarte discuţia între specialiştii bancari, care emit sau investesc în obligaţiuni garantate cu ipoteci, şi clienţii/debitorii din contractele ipotecare.

„În România s-au emis foarte puţine astfel de obligaţiuni. Avem acum în piaţă doar 200 de milioane de euro în obligaţiuni ipotecare, emise de Alpha Bank. Obligaţiunile sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa din Luxemburg, emisiunea fiind în euro. Dacă ne uităm la ţările din jur, în special la ţările din Europa Centrală şi de Est, vedem că băncile au folosit destul de intensiv acest tip de instrument de refinanţare. De exemplu, eu sunt în Frankfurt, dar răspund de obligaţiunile unei bănci maghiare care este cel mai mare refinanţator prin emisiuni de obligaţiuni garantate cu ipoteci în Ungaria. La o populaţie de două ori mai mică decât a României, Ungaria are un volum doar la această bancă de cinci ori mai mare decât cel existent în România cu obligaţiuni garantate”, adaugă reprezentantul Takarek.

Emisiunea derulată de Alpha Bank în 2019 a fost, de altfel, prima emisiune de obligaţiuni ipotecare din România de după al Doilea Război Mondial.

Pe de altă parte, având în vedere caracteristicile enumerate mai sus, costul de emisiune pentru un emitent este mai scăzut, iar acesta poate spune că oferă garanţii suplimentare faţă de un bond senior negarantat.

Totodată, fiind un instrument complex în ceea ce priveşte infrastructura de emitere pe piaţă, emisiunea presupune un set iniţial de costuri de pregătire. În România, un emitent care plănuieşte să emită obligaţiuni garantate trebuie să pregătească un dosar şi să ceară aprobare pentru programul de emisiuni de la BNR. Programul are o serie strictă de cerinţe cu privire la personal, infrastructură şi know-how, emitentul dovedind că este pregătit să realizeze emisiuni continue, nu sporadice în piaţă.

„Aprobarea programului, deşi îi sperie pe mulţi emitenţi, este ceva absolut normal pentru că reprezintă o garanţie şi pentru investitori, care trebuie să fie siguri că respecţi toate condiţiile din cadrul legislativ. Aici este marea diferenţă între obligaţiuni garantate şi «plain vanilla», de tip senior, negarantate, care nu au un cadru specific de reglementare. Trebuie să îndeplinesc toate aceste cerinţe pentru ca bondul să fie etichetat drept «garantat». Dacă ai trecut de etapa iniţială, începi să-ţi amortizezi costurile pe măsură ce emiţi continuu în piaţă.”

În vreme ce băncile centrale îşi continuă politicile de majorare a ratelor dobânzilor de referinţă, generând astfel majorarea inclusiv a creditelor ipotecare, băncile pot folosi obligaţiunile garantate pentru a-şi îmbunătăţi mixul de finanţare şi să tempereze în acest mod creşterea creditelor ipotecare, ajungând astfel la un nivel mai atractiv al dobânzilor, afirmă reprezentantul băncii.

„Când împărţim avantajele, trebuie să vedem din perspectiva cărei părţi vorbim – emitentului, investitorului sau debitorului ipotecar. Ca trezorier, am două opţiuni pe piaţă: fie emit obligaţiuni negarantate, standard, fie emit obligaţiuni garantate. Atunci mă uit efectiv cât mă costă, care este cuponul în ambele cazuri. Diferenţa aceasta de spread este avantajul pentru mine ca bancă, adăugând-o în mixul de finanţare. Aici este partea interesantă şi pentru debitorul ipotecar: încerc în calitate de bancă, dacă am emis obligaţiuni garantate cu ipoteci, să am un avantaj competitiv în piaţă”, argumentează Adrian Sacalschi.

Alte declaraţii

► Despre obligaţiuni garantate:

Poate în România sunt un instrument financiar nou, dar în Europa au mai mult de 250 de ani, fiind inventate în Germania în 1769 pentru a refinanţa o zonă distrusă în Războiul de şapte Ani. De acolo s-au dezvoltat progresiv către mai multe zone din Europa; ele au ajuns în acei 250 de ani să fie cel mai important segment al pieţei de venit fix după titlurile de stat.

► Despre obligaţiuni ipotecare:

România a rămas în urmă în acest sens şi sunt mai multe motive, pe unele putându-le intui. Lichiditatea din sistemul bancar românesc este în general foarte bună şi atunci poate nu te gândeşti că ai nevoie şi de alt instrument în mixul de finanţare. Mare parte din creditele ipotecare din România sunt finanţate prin depozite, ceea ce este absolut normal, doar că din punct de vedere al Trezoreriei, atunci când finanţez credite ipotecare cu maturităţi şi de 30 de ani, cum sunt în România, prin depozite cu maturităţi relativ scurte, poate nu este cea mai bună soluţie.

Cadrul legislativ nu a lipsit în România pentru emisiunile de obligaţiuni garantate cu ipoteci. De exemplu, am avut legea 190/1999 referitoare la credite ipotecare, am avut legea 32/2006 privind obligaţiuni ipotecare. A fost legea 304/2015 privind emisiunile de obligaţiuni ipotecare, la care chiar am lucrat cu colegii din Trezorerie. Pe această lege din 2015, Alpha Bank a derulat emisiunea din 2019 – prima emisiune de obligaţiuni ipotecare după al Doilea Război Mondial în România.

Înainte de Primul Război Mondial, băncile de credit ipotecar – numite „societăţi de credit funciar” – au luat fiinţă în Europa. Cea mai cunoscută a apărut în 1852 în Franţa. în România de după Unirea de la 1859, s-a înfiinţat la 1873 prima societate de credit funciar. ţin să amintesc că Banca Naţională a României a fost înfiinţată şapte ani mai târziu, la 1880. La acea vreme, România a fost una dintre primele ţări care a creat aceste tipuri de societăţi.

La 30 de funcţionare a creditului funciar a ieşit o carte destul de groasă de vreo 400 de pagini, scrisă de avocatul Creditului funciar român, care relatează o discuţie între el şi Ion Ghica, directorul Creditului funciar român. Ei îşi aminteşte cum a venit primul împrumutat – majoritatea împrumutaţilor fiind proprietarii de terenuri – şi a ipotecat moşia la Creditul funciar român, a primit nişte scrisuri funciare şi s-a dus la alt creditor să le plaseze în piaţă. Al doilea creditor nu le-a acceptat, s-a dus la Creditul funciar român şi a spus că nu o să le accepte nimeni în piaţă. Directorul Ion Ghica, un nume foarte bine cunoscut în finanţele româneşti la acea vreme, i-a spus să nu îşi facă nicio grijă pentru o să se vândă ca pâinea caldă, ceea ce s-a întâmplat peste doi-trei ani. Peste câţiva ani, scrisurile funciare se tranzacţionau peste valoarea nominală, deci erau foarte căutate. Creditul funciar român a fost distrus în 1948, când s-a naţionalizat tot sistemul bancar.